14.4 C
Chișinău

Reacția unor politicieni ai opoziției la percheziționările de pe Aeroport: O incompetență absolută a PAS, care-i crește ratingul lui Ilan Șor | VIDEO

Şi unii politicieni din opoziţie au reacţionat la scandalul de aseară de la Aeroport. Vlad Bileţchi, liderul UNIREA – ODIP, a declarat într-un video că prin acţiunile sale PAS îl transformă pe Șor în opoziție puternică. Potrivit preşedintelui asociaţiei obşteşti, se încalcă cea mai importantă regulă politică și se face transfer de imagine și importanță. 

VLAD BILEŢCHI, preşedintele UNIREA – ODIP: „Încă un exemplu clar şi explicit cum PAS îl creşte pe Şor şi cum creşte forţa politică a acestuia. De mai multe ori am denunţat acest lucru şi am spus şi chiar presupun că există un tandem, există un joc ascuns aici. Fie este vorba despre o incompetenţă absolută a guvernării PAS, care face absolut totul pentru ca Ilan Şor şi forţele sale politice să crească în Republica Moldova. Trebuie să fii foarte incompetent sau foarte prost ca să nu-ţi dai seama acest lucru”.

Iar preşedintele PDCM Ion Chicu a scris întro postare despre lejeritatea de care angajații structurilor de forță dau dovadă atunci când îndeplinesc, potrivit lui, ordinele criminale ale puterii. Să nu înțeleagă ei oare că Maia va fi prima evacuată de străini, iar ei vor fi primii trimiși în tranșee. Ca în 1992″, a menţionat fostul prim-ministru. Autoritățile nu au comentat deocamdată aceste declarații.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE