14.4 C
Chișinău

Lacrimi și durere în Susleni. Sute de oameni s-au adunat să o petreacă pe ultimul drum pe Ana-Maria: „O pedeapsă grea… când pierzi copilul la vârsta de 19 ani” | VIDEO

Lacrimi și durere în satul Susleni. Sute de oameni s-au adunat să o petreacă pe ultimul drum pe Ana-Maria, tânăra de 19 ani, însărcinată în a șasea lună, care a fost găsită fără suflare duminica trecută. Curtea casei, în care fata a crescut, s-a umplut de coroane mortuare, în locul buchetelor de flori ce ar fi trebuit să-i înfrumusețeze cununia și mai apoi nașterea copilului. Toată lumea a deplâns-o îndelung pe tânără și pe pruncul ei nenăscut. De-a dreptul îngenuncheați de durere au fost iubitul și mama fetei.

Localitatea de baștină a Anei-Maria, decesul căreia a șocat o țară întreagă, este în doliu. Rude, prieteni, colegi, dar și persoane necunoscute fetei au venit să își ia rămas bun de la tânăra care a plecat pe ultimul drum din casa în care a crescut.

Sicriul a fost acoperit, astfel că oamenii veniți la înmormântare au putut-o vedea pe Ana-Maria prin sticla din capacul coșciugului. Toți se umpleau de jale când îi priveau poza cu chipul blând și privirea nevinovată.

Încărcăturii emoționale nu au rezistat nici măcar tinerii care i-au fost colegi de clasă. Toți aveau în piept buchete de vornicei, iar iubitului ei i-a fost pus unul de mire.

Cei veniți în curtea casei Ana-Maria, umplută de coroane de înmormântare, în loc de flori de nuntă, au avut doar cuvinte de laudă la adresa tinerei, care după Paști urma să îmbrace rochia de mireasă.

„Tare m-a durut sufletul, nici azi nu pot să îmi revin de cazul acesta. Cum a putut, ea însărcinată și el să facă așa lucru. Este foarte, foarte groaznic. Nu se descrie scârba și tot satul este îndurerat”.

„Era o fată educată, bravo. Îmi pare rău că s-a întâmplat așa ceva. Într-adevăr, nu este ceva de bine. A fost cea mai bună din clasă, foarte educată”.

„Îmi pare rău că așa o trecut prin grozăvia asta. Foarte fata cuminte a fost”.

Alții s-au arătat împietriți de ce i s-a putut întâmpla Ana-Maria și de felul în care și-a dat ultima suflare.

„Mare tragedie. Dar criminalul care a făcut trebușoara asta nu trebuie judecat așa ca să nu îl vadă nimeni”.

„Dumnezeu să îl pedepsescă după cum a făcut. De adus aici într-o cușcă și de pus să îl vadă toată lumea”.

Mama fetei nu își dorește nimic decât dreptate.

„O pedeapsă grea. Nu se poate aceasta de iertat. Sunt două ființe, nu numai unul, chiar fie și unul că tot este greu pe suflet. Când pierzi copilul la vârsta de 19 ani”.

Pe crucea de înmormântare, lângă data nașterii, 21 decembrie 2004, a fost pusă cea a morții 13 aprilie 2024, a doua zi după ce Ana-Maria a fost răpită. Tânăra avea 19 ani și era însărcinată în luna a șasea. După spusele iubitului acestea, ei trebuia să se cunune după Paști.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE