13.3 C
Chișinău

Fără să consulte Comisia de la Veneția și cu încălcarea angajamentului de a nu modifica legea electorală în an cu alegeri, votul prin corespondență a fost aprobat în lectură finală de deputații PAS | VIDEO

Fără să consulte Comisia de la Veneția și cu încălcarea angajamentului de a nu modifica legea electorală în an cu alegeri, Parlamentul a aprobat proiectul care le permite moldovenilor din șase state să voteze prin corespondență la alegerile prezidențiale și la referendumul din toamnă. Despre toate aceste abateri le-a amintit parlamentarilor PAS deputatul BCS, Vlad Batrîncea. În reacție, președintele comisiei juridice numiri și imunități, Veronica Roșca, a declarat că membrii Comisiei de la Veneția vor fi înștiințați cu privire la schimbrăile făcute. Drept că s-ar întâmpla după ce proiectul va fi votat în lectură finală.

57 de deputați PAS au votat pentru pilotarea votului prin corespondență în SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda la alegerile prezidențiale și la referendumul din toamnă. Proiectul de lege a fost votat în lectura a doua.

Opoziția a acuzat majoritatea parlamentară că opereză cu modificări la lege în an electoral. Unii dintre deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au votat împotrivă, iar alții s-au abținut.

VLAD BATRÎNCEA, deputat BCS, vicepreședintele Parlamentului: „Republica Moldova se află sub monitorizarea Consiliului Europei și totodată este țară candidată la Uniunea Europeană și avem un angajament clar de a nu modifica legislația electorală în anul electoral. Acest lucru a fost confirmat în nenumărate rânduri de reprezentanții politici, de corpul diplomatic al Republicii Moldova și am făcut legătura și cu Comisia de la Veneția ca să aflăm că Parlamentul Republicii Moldova nu a expediat la avizare Comisie de la Veneția acest proiect”.

În replică, președintele Comisiei Juridice, Numiri și Imunități, deputatul PAS, Veronica Roșca a explicat că, potrivit Codului Electoral este prevăzută stabilirea legislației electorale și nu se poate interveni în asupra modalității de formare a organelor electorale sau schimba sistemul electoral, iar Comisia de la Veneția va vedea proiectul înainte ca acesta să fie votat în lectură finală.

VERONICA ROȘCA, deputat PAS, președintele Comisiei Juridice, Numiri și Imunități: „Niciun stat nu va interzice în niciun moment îmbunătățirea cadrului normativ. Articolul 38 din Constituția Republicii Moldova oferă tuturor cetățenilor Republicii Moldova dreptul de a fi votat și dreptul de a vota. Îmbunătățirea cadrului normativ este o obligație a tuturor deputaților indiferent din care Parlament sunt ei membri. Ce ține de Comisia de la Veneția. În alineatul penultim 2 a raportului pentru lectura a doua este indicat în felul următor și sper să vedeți. Având în vedere natura și importanța proiectului urmare a adoptării acestuia în lectură finală, proiectul va fi transmis spre avizare Comisiei de la Veneția. De ce accentuez acest fapt, pentru că mai mult decât pentru dumneavoastră, pentru noi este important de a prezenta inclusiv Comisiei de la Veneția un proiect legislativ calitativ”.

Amintim că, inițial pilotarea urma să fie efectuată doar în Canada și SUA, explicații fiind făcută prin teritoriile mari ale acestor state, dar ulterior în document au fost incluse și patru țări mult mai mici – Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda. Atunci, opoziția parlamentară a criticat decizia, menționând că astfel sunt discriminați moldovenii din alte state, în plus, este pus în pericol secretul votului.

Iar președintele PDCM Ion Chicu a spus acest că votul selectiv este menit să asigure că Sandu va lua un nou mandat.

În reacție, deputatul PAS, Radu Marian, a declarat că cei care critică votul prin corespondență arată că se tem de votul cetățenilor din diasporă.

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Angela Caraman a declarat că votul prin corespondență ar putea costa bugetul țării în jur de 13 milioane de lei. Aceasta a făcut calculele doar pentru patru birouri electorale destinate alegătorilor care vor vota din Canada și Statele Unite ale Americii.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE