22.2 C
Chișinău

Dorin Recean îl contrazice pe Alexei Buzu? Pensia ar urma să fie indexată cu 6 la sută și nu cu 4, cum spunea recent ministrul Muncii | VIDEO

Pensia va fi indexată cu 6 la sută și nu cu 4, cum spunea recent ministrul Muncii și Protecției Sociale. Anunțul a fost făcut de către premierul Dorin Recean la ședința Guvernului unde a cerut instituțiilor de resort să asigure această majorare. Alexei Buzu a lipsit de la întrunire. Demnitarul nu ne-a răspuns la telefon pentru comentarii.

Prim-ministrul a ținut să facă anunțul la începutul ședinței Cabinetului de Miniștri, în lipsa ministrului Muncii și Protecției Sociale. Dorin Recean a numit speculații informațiile anterioare potrivit cărora, pensia va fi indexată cu 4,2 la sută.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „Am observat că există mai multe discuții și deja se ajunge la speculații în ceea ce privește creșterea pensiilor. Vreau să asigur pe toată lumea că tot bugetul pentru pensionare, care a fost planificat pentru anul 2024 va ajunge la pensionari. Mă refer la acea discuție despre 6 procente. Acum Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor, vă rog ca în proces, pensionarii cu pensii mai mici să beneficieze în primul rând de aceste creșteri”.

În data de 15 februarie, în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV, ministrul Muncii Alexei Buzu a declarat că pensiile vor fi indexate cu 4 la sută, în baza datelor de la finele anului trecut.

ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Noi am luat hotărârile necesare cu Biroul Național de Statistică, cu Casa Națională de Asigurări Sociale. Datele cu privire la inflație ne arată că avem o inflație de 4,2% aceasta va fi rata de indexare a pensiilor din acest an”.

Totuși, după ședința Guvernului, purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că pensia va fi indexată cu 6 la sută.

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Premierul a declarat foarte clar și franc, adresându-se Ministerului Muncii și Protecției Sociale că, tot bugetul pentru pensionari, planificat în bugetul anului 2024 va ajunge la pensionari. Vorbim aici despre indexarea pensiilor la 6 la sută. Premierul a solicitat Ministerului Muncii și MInisterului Finanțelor să asigure indexarea pensiilor la cuantumul menționat și pensionarii cu pensii mici să fie o prioritate a responsabililor din instituțiile vizate”.

Contactat de Canal 5 pentru a afla de unde vor fi găsiți banii pentru indexarea cu 6 la sută a pensiei și cum va fi asigurată plata retribuției pentru păturile sărace în mod prioritar, așa cum a cerut premierul, ministrul Muncii Alexei Buzu nu a răspuns la apelurile și mesajele noastre.

Nici de la serviciul de presă și nici de la șeful de cabinet al ministrului Cătălin Toma nu am primit răspuns la solicitări. Și nici responsabili de la Ministerul FInanțelor nu au reacționat la apelurile noastre.

La finele anului trecut, Buzu spunea că, în anul 2024, deficitul în bugetul pensiilor este de aproximativ 30%, ceea ce constituie circa 6,3 miliarde de lei, dar nu există riscul unui colaps al sistemului de pensii, deoarece banii vor fi acoperiți din bugetul de stat. Ministrul a mai declarat că, vârstnicii nu-și vor recupera banii pierduți anul trecut când pensiile au fost indexate cu 15 și nu cu 30 așa cum prevedea legea.

Pensia minimă pentru limită de vârstă constituie 2 620 de lei. În toamna anului trecut, în Moldova erau 675 de mii de pensionari.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE