Rezultatele referendumului și ale primului tur de scrutin prezidențial s-au dovedit a fi deplorabile pentru Maia Sandu și PAS, de asta, ei au inclus la turații maxime represaliile în adresa tuturor celor care se pronunță împotriva acestei politici. Mai mult, puterea folosește forțele de ordine pentru a convinge oamenii să voteze pentru candidatul corect, adică Maia Sandu. Despre aceasta a declarat, în cadrul emisiunii „Puls” la Canal 5 juristul Dorin Podlisnic. Potrivit lui, s-a ajuns până la așa-numitele „liste ale dușmanilor poporului”și linșajul oamenilor.
Înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, Poliția execută comanda politică a guvernării, iar acţiunile forţelor de ordine care ar trebui să apere legea, sunt o nelegiuire absolută, spune juristul Dorin Podlisnic.
DORIN PODLISNIC, jurist
Sectoriştii aleargă acum prin sate – știu asta sigur, pentru că oamenii mă întreabă ce se va întâmpla dacă nu votează candidatul despre care sectoriştii le povestesc sătenilor că trebuie să voteze candidatul guvernării, în caz contrar copiii lor nu se vor întoarce în țară şi oamenii vor fi amendaţi… Și îi sperie pe pensionari, pentru ce?
Potrivit expertului, în țară a fost instaurată o adevărata teroare – percheziții, arestări, publicarea așa-numitelor „liste cu dușmanii poporului”, care deloc nu este clar cum au fost întocmite. Procuratura Generală a declarat deja că aceste liste nu figurează în dosarul penal privind coruperea alegătorilor, dar susținătorii Maiei Sandu au lansat un adevărat linșaj public al cetățenilor indicaţi acolo. Prezumția de nevinovăție și normele procedurale au fost uitate, iar vinovată de asta este doar guvernarea, spune Podlisnic.
DORIN PODLISNIC, jurist
Dacă aceste liste conțin date personale, atunci e deja dosar penal. O încălcare a vieţii private. Acești oameni pot chiar să ceară în instanță în cadrul procedurii civile compensarea daunelor morale, deoarece sunt ponegriţi în spaţiul mediatic cu nişte cuvinte, că tocmai ţi-e groaznic să-ţi aminteşti. Oamenii pe care i-am consultat mi-au expediat aceste etichetări. Asta este necesar ca statul să plătească prejudiciul moral pentru acțiunile structurilor guvernamentale. Dacă nu este o decizie judecătorească definitivă în dosar, există prezumția de nevinovăție – dintr-un motiv oarecare aceasta a fost împinsă în genere undeva în umbră și la noi pur și simplu oamenii sunt executaţi public.
Dezmăţul polițienesc a ajuns în punctul în care forţele de ordine au descins cu percheziții la o familie numeroasă și le-au luat singurul lucru valoros pe care îl aveau – frigiderul donat acestor oameni în luna mai sub formă de asistență socială.
IURI VITNEANSCHI, activistul blocului politic „Victorie”
Casa lor este într-adevăr într-o stare foarte proastă. Familie numeroasă. Este un super-cinism. Și am putea vorbi despre faptul că regimul este în agonie, de asta lansează represiuni, percheziții la activiști, la cei care participă la anumite proteste și își exprimă dezacordul. Dar când cobori la aşa acţiuni, ei nu mai sunt oameni. Cred că au depășit toate liniile posibile.
În cadrul recentelor dezbateri televizate, Maia Sandu a vorbit despre necesitatea unei noi reforme a justiției și a introducerii unor măsuri mai dure pentru eradicarea corupției, confirmând de facto previziunile experților că în perioada dintre alegerile prezidențiale și cele parlamentare, PAS va activiza și mai mult aparatul represiv în lupta cu cei incomozi și pentru menținerea puterii.