2.7 C
Chișinău

„Transfer de bani din Rusia, vizitarea magazinului Merișor și a parcului OrheiLand, iar tu ești pe lista neagră. Mii de oameni sunt supuși fără temei presiunii poliției

Poliția continuă să terorizeze oamenii din satele Moldovei, care apar în așa-zisa listă a trădătorilor de patrie tirijată de mass-media afiliată PAS-ului și Maiei Sandu. Bătrânii care și-au dus nepoții la Orhei Land sau care au cumpărat produse de la magazinele sociale „Merișor” la prețuri mici figurează pe această listă. Unii susțin că cei care ajung la poliție sunt persecutați din cauza unor presupuse finanțări, lucru negat categoric de către aceștia. Mai mult, persoanele vizate apar pe listă de două sau trei ori, pentru a umple numărul așa-zișilor „trădători de patrie”

Tot mai multe detalii interesante ies la iveală cu privire la listele cu oameni despre care autoritățile spun că și-ar fi vândut votul. Așa cum s-a spus și anterior, publicate au fost numele unor decedați, persoane care își primesc salariile prin transfer sau unele care măcar odată în viață au avut legătură cu proiecte desfășurate de Ilan Șor, fiind vorba de cumpărători au magazinelor sociale și vizitatori al parcului de distracții Orhei Land. Acești oameni sunt vizitați acum de polițiști, care îi impun să recunoască faptul că au luat bani pentru votul lor, dar și de activiști PAS care incită la ură și provoacă sentimente față de oameni.

După ce în presă au fost publicate liste cu așa-zisii trădători de patrie, care au stârnit ură între oameni, Canal 5 a vizitat două localități dintr-un raion pentru a discuta cu unele dintre persoanele menționate și a înțelege cum au ajuns pe listă. Din motive de securitate, nu vom divulga numele satelor și ale raioanelor, deoarece autoritățile au creat o atmosferă de frică în comunitate.

Ce a făcut doamna Sandu este o prostie mare, toată lumea a apărut pe Tik-tok pe lista care oamenii cumpărau produse ieftine. – Nu trebuia să sperie și să facă aceste liste, dar a trebuia să vină la oameni prin sat, să facă o adunare și să spună că iaca ați apărut în lista aceasta, cu ce ocazie și lumea avea să spună că noi am cumpărat ieftin. Era în Anenii Noi magazin și noi ne bucuram pentru o bucățică mai ieftină, eu mă duceam pentru nepoții care erau la mine.

Femeia ne-a mai spus că a fost luată cu forța de oamenii legii și că i s-a impus să semneze un document prin care să declare că ar fi luat mită, lucru pe care l-a negat categoric.

– M-au chemat și la poliție, am fost și la poliție la Bulboaca. M-au luat cu mașina de acasă, eu cu injecțiile în geantă, chiar acum numai ce mi-au pus o injecție și m-au dus la Bulboaca că eu să pun iscălitură că am luat mită de la Șor. Zic, măi oameni buni, nu am luat nicio mită de la omul cela, nici nu l-am văzut în ochi, îl văd și eu pe Tik-tok, dar așa să-mi dea omul cela bani, nu mi-a dat niciodată. Produse ieftine am luat și mulțumesc lui că chiar îi pasă de oameni și oferă produse ieftine că este lume că moare de foame.

– Dar acum după ce a apărut lista nu au venit polițiștii la dvs? – Pe dânsa a chemat-o. – Pe mine m-au chemat la Șerpeni. – Dar eu nu, că nici nu le răspund și nici nu mă duc. – Eu îi spun, îi lămuresc la omul cela, dar așa m-a întors că poate am primit, da dacă te găsim și i-am zis că poate să caute, eu nu am primit niciun leu.

Elena cu Antonina, din același sat, s-au pomenit într-o situație similară. Femeile au ajuns pe listă doar pentru că au procurat produse de la magazinele sociale Merișor și pentru că și- au dus nepoții la OrheiLand, unde s-au organizat activități gratuite pentru copiii din localitate.

ELENA MELNIC, pensionară

– De Șor ce am fost eu implicată asta doar când au început să se deschidă magazinele Merișor. O verișoară de la Anenii Noi mă sună și îmi zice că dacă vreau să cumpăr produse, asta a fost prin 2020.- Și mi-a zis să mă duc să-mi fac cartelă, că este magazin și să-mi cumpăr ceva produse mai ieftine.- Zic ian să intru că acolo scria partidul Șor și iaca asta a fost toată legătura cu Șor. – Numai că ați procurat produse. – Numai că mi-am făcut cartelă și când eram poate odată- n lună, poate de două ori la Anenii Noi și luam produse și asta este tot.

ANTONINA PĂDUREȚ, pensionară

– Cine v-a spus sau cum ați aflat că sunteți pe listă? – Aici a mers o jumătate de Europa până a ajuns la mine. Eu nu prea mă uit pe Facebook. – Copii s-au uitat? – Mi-a trimis din Olanda o fată. – După ce ați apărut în listă nu se uită vecinii straniu la dvs? – Dar de ce să se uite? Ce am făcut eu? Duceau copii la OrheiLand, dar eu dacă eu nu aveam posibilăți ca să mă duc să-i duc, am fost nevoită să-i sui acolo ca să vadă și ei, să se primble la jocuri că eu nu am avut posibilități, deoarece fiica mea mi- a lăsat nepoții deja de 12 ani.

Femeile spun că nu li s-a propus și nici nu au primit bani pentru a vota, de aceea nu-și pot explica de ce au fost umilite în acest hal.

– Cu ce ocazie ne-au pus dacă noi înainte de alegeri nu a umblat nimeni, nu ne-a dat nimeni bani, nu am dus gazete, spuneți-mi pentru ce? A fost la mine vreo trei luni în urmă polițistul și eu i-am scris că eu nu am nimic absolut cu ei, nu am luat bani și nu știu nimic, am lăsat semnătura mea că nu am nimic. – Dar cum ați aflat că sunteți pe această listă? – Pe televizor, a pus lista și când am văzut la noutăți am rămas șocată.

Eu o noapte întreagă nu am dormit, mi s-a ridicat tensiunea, eu vai de capul meu că eu nu am șase ani, dar am 70 de ani și ei să-și bată joc așa de noi?

Iar această femeie s-a trezit că se află, împreună cu fiicele sale, pe lista „trădătorilor de patrie”, fără a avea vreo tangență sau legătură cu politicianul Ilan Șor. Mai mult decât atât, acestea erau menționate pe liste de câteva ori.

– Dar cum ați aflat de lista aceasta, cine v-a spus, cum ați văzut? – Din sat mi-au spus. – Și nu se uită oamenii din sat straniu la dvs? – Da, de parcă eu am ucis un om, eu am zis că dacă ucideam un om la cineva din casă nu avea să fie așa cum este asta. – De ce credeți că se face asta? – Eu nu știu de ce, cred că să fie ură între oameni. Eu înțeleg, se afișează, chiar dacă se afișează trebuie pentru început să se clarifice dacă e vinovat sau nu, dacă a luat bani sau nu, dacă au fost la votare sau nu. – Eu mă duc și votez, eu pe cine votez. – Votați pe cine vreți, trăim într-o țară democratică. – Păi da, dar nu mă duc să-mi deie bani, să stau pentru un pachet de macaroane. Am intrat, am votat și gata am ieșit, dar fetele mele nu au nicio atribuție și le scuipă, le arată acolo. le-au scris și le prostește în tot felul, ele nici nu au venit și nu știu de nimic.

Amintim că și Ion Lazarenco, cunoscut sportiv, a declarat că trăiește un coșmar, iar familia sa este atacată și amenințată după ce soția sa a fost inclusă din greșeală în lista urii publicată de presa afiliată PAS-ului, care include peste 3000 de persoane despre care se pretinde că ar fi fost plătite pentru vot. Ținta propagandei celor din PAS a ajuns și o tânără care votase pentru Maia Sandu, dar a fost inclusă în lista neagră pentru că, activând într-o companie din Rusia își primea salariul prin transferuri care se făceau din Kazahstan.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE