Compania franceză Lagardere este practic câștigătorul licitației de la aeroport, care urmează a fi reluată imediat după publica în Monitorul Oficial a legii adoptate repetat după ce fusese declarată neconstituțională. Asta deoarece alți potențiali pretendenți la spațiile comericiale de acolo au la dispoziție mai puțin de trei zile să depună pachetul de documente, dacă vor să participe la concurs. A spus-o chiar șeful APP, Roman Cojuhari, în cadrul unei emisiuni la TV8, transmite Ziua.MD.
Potrivit lui, în pofida termenului extrem de restrâns, Aeroportul ar urma să transmită „oferta” și altor companii din Uniunea Europeană, „care au fost identificate”. În același timp, el a precizat că, după revotarea legii cu bucluc, licitația nu va fi organizată din nou, ci reluată din punctul în care a fost oprită.
„La ultima a fost un singur dosar, compania Lagardere. Acum, la licitația în desfășurare este depus deja un dosar (tot Lagardere). Termenul rămas pentru finalizarea licitației este de trei zile. Am rugat comisia ca, după ce va fi publicat anunțul în Monitorul Oficial, să fie expediate și acele scrisori către toate companiile care au fost identificate în UE și pot participa la această licitație, să-i anunțe că, din data cutare, până în data cutare, să fie depus pachetul de documente”, a spus Roman Cojuhari.
Cea de a treia licitaţie de la Aeroportul Chişinău a eșuat, după ce, în 21 iunie, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale modificările legislative prin care fost extins termenul de dare în arendă a spațiilor comerciale, adoptate de majoritatea Parlamentară, la inițiativa deputatului Radu Marian. Ulterior, legea a fost trimisă înapoi la reexaminare și revotată în Parlament.
Deși autoritățile dădeau asigurări că vor încerca să atragă și alți potențiali investitori, inclusiv prin modificarea condițiilor care favorizau în mod vădit compania Lagardere, pentru a da legitimitate concursului, acest lucru a rămas nu s-a întâmplat.