Populația este îndemnată să fie maximum de precaută atunci când procură ouă, îndeosebi în perioada temperaturilor foarte ridicate. Și asta pentru că există riscul de infestare cu bacterii periculoase precum Salmonella, ne avertizează specialiștii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentară, citată de Deschide.MD.
„Ouăle fac parte din categoria produselor ușor perisabile, care necesită a fi depozitate la temperaturi speciale și consumate în termenul optim stabilit. Perioada caniculară reprezintă un risc de infestare a ouălor cu bacterii periculoase precum Salmonella, dacă acestea se păstrează la temperaturi ridicate”, ne informează cei de la ANSA.
Potrivit specialiștilor, ouăle se pot comercializa doar în spații/locuri autorizate sanitar-veterinar pentru funcționare, ferite de razele directe ale soarelui, în condiții de temperatură adecvate, recomandat +5 +18 C.
Înainte de a procura și a consuma acest produs alimentar, cetățenii sunt îndemnați să examineze cu atenție:
Aspectul exterior a ouălor: Coaja ouălor proaspete trebuie să fie integră, curată, mată, poroasă, fără pete şi miros specific;
Termenul de valabilitate a ouălor: Constituie 28 de zile de la data ouatului;
Ouăle trebuie să fie marcate corespunzător. Marcajul este format din: codul întreprinderii de producere (ex. 3MD EPC 000); data durabilității minimale DDM: xx.yy.zz, unde xx, yy și zz reprezintă, respectiv, ziua, luna și anul – dată până când produsul alimentar își păstrează proprietățile specifice ( și asta dacă este păstrat în mod corespunzător);
Categoria de calitate și de greutate. Există categoria A sau „ouă proaspete” și categoria B. De asemenea, ouăle se clasifică și după categorii de greutate:
– XL – foarte mare: cel puțin 73 g;
– L – mare: de la 63 la 73 g exclusiv;
– M – medie: de la 53 la 63 g exclusiv;
– S – mică: mai puțin de 53 g.
5. Atenţie la ștampilă! Evitați procurarea ouălor, fără inscripție sau fără ștampila clar vizibilă;
6. În condiții de casă, se recomandă păstrarea ouălor la frigiderul. Depozitarea în frigider încetinește creșterea bacteriilor;
7. Înainte de consum, ouăle trebuie să fie spălate, or, microorganismele patogene de pe coajă pot pătrunde în produsele culinare și în condițiile unei procesări/prelucrări insuficiente de temperatură, (minim +720 C în interiorul produsului) pot provoca toxiinfecții alimentare;
8. Ouăle învechite se recunosc după următoarele caracteristici:
– coaja este lucioasă;
– spațiul cu aer este mare;
– albușul are vâscozitate foarte mică şi este aproape lichefiat (apos);
– ouăle cu gălbenușul lipit de coajă sau cu gălbenușul vărsat în albuș sunt considerate necomestibile;
– ouăle alterate au miros străin, iar dacă procesul de descompunere a început – au miros de hidrogen sulfurat.
Totodată, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează consumatorii că, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (13) din Legea nr. 221/2007 privind activitatea sanitară veterinară și prevederile art. 121 din Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior, gospodarii/persoanele fizice care întrețin pe lângă casă până la 200 de păsări, pot comercializa surplusul de ouă în piețe agricole și alte locuri autorizate, deținând un carnet de sănătate, care se eliberează gratuit de către medicii veterinari ai ANSA. Fiecare consumator este în drept să solicite acest document de la vânzătorii de ouă.
„ATENȚIE! Procurarea produselor alimentare din locuri neautorizate, facilitează dezvoltarea comerțului stradal, iar consumătorii își asumă riscuri, pe propria răspundere. În lipsa unei dovezi probatorii (bon fiscal), aceștia sunt privați de dreptul de a-și recupera daunele materiale, în cazul procurării unor produse neconforme/falsificate sau ofensive din punct de vedere al siguranței alimentelor”, avertizează ANSA.
În cazul constatării unor nereguli, cetățenii sunt în drept să depună reclamații, în conformitate cu legislația în vigoare, la adresa subdiviziunilor teritoriale ANSA sau la adresa electronică: info@ansa.gov.md.
Pentru informații și consultații, puteți apela la nr. 022 – 511 – 511 / Viber: 067675544.