”Aeroportul este o telenovelă frumoasă, iar fiecare putere vrea să preia controlul”. Declarația a fost făcută de fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase în cadrul unei emisiuni de la N4, în contextul licitațiiIor pentru spațiile comerciale de la aerogară.
Potrivit lui Tănase, guvernarea este interesată de Aeroportul Chișinău, deoarece generează venituri.
ALEXANDRU TĂNASE, fost președinte al Curții Constituționale: „Vorbea cineva din demnitari care spunea că duty freeurile de la Aeroport generează în jur de 800 de milioane de lei profit și în sensul ăsta acești bani trebuie dați altora. Abordarea în alte țări este alta. Businessul este tratat ca o sursă de acumulare a impozitelor și este o atitudine grijulie. Aici e altceva. E o chestie…un provincialism din ăsta care vine din sărăcie, lipsa economiei”.
Fostul președinte al Curții Constituționale a vorbit și despre scandaloasa taxa aeroportuară de 9 euro, care a fost redusă la jumătate, iar ulterior anulată de către guvernare.
ALEXANDRU TĂNASE, fost președinte al Curții Constituționale: „Moldovenii nu trăiesc în sărăcie din cauza taxei de 9 euro. Un bilet la ora actuală costă 300-400 euro și acești 9 euro nu rezolvă nimic. Nu e acolo originea problemei. Dar este o cifră care ușor este digerată de oameni. Omului în fiecare zi i se spune că la Aeroport cineva face miliarde. Și omul crede că el din cauza aceasta trăiește prost. Face cineva, dar dacă tu ca Minister al Finanțelor știi că acolo se fac 800 de milioane de lei, trebuie să mai spui că o parte din acești bani tu o încasezi sub formă de taxă pe valoarea adăugată etc. Aceștia sunt bani care vin la bugetul de stat. Aceștia nu sunt bani pe care cineva îi scoate, bani care îți produce și ție venit”.
Precizăm că, Aeroportul Chișinău organizează o licitație pentru transmiterea în locațiune a mai multor spații comerciale din incinta aerogării din Chișinău, iar singura companie care s-a înregistrat la concurs este Lagardere, înregistrată într-un cămin din sectorul Buiucani al capitalei. După aceasta au apărut informații că licitația este trucată, iar procesul ar fi gestionat de către Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii.
Spînu a respins acuzațiile. Termenul de înaintare a ofertelor în cadrul licitației a fost prelungit până în 15 aprilie 2024.