2.2 C
Chișinău

Două focare de pestă porcină au fost descoperite în nordul și centrul țării

Două focare de pestă porcină africană au fost depistate în nordul și centrul țării. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

 

„Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor ( ANSA) anunță despre confirmarea prezenței virusului Pestei porcine africane (PPA) în probele recoltate de la porcii domestici din două gospodărie nonprofesionale din localitatea Popeștii de Sus , raionul Drochia și satul Cimișeni, raionul Criuleni.

Imediat, după notificarea rezultatelor de laborator, Subdiviziunea teritorială pentru siguranța alimentelor din cadrul ANSA a demarat acțiunile stabilite pentru combaterea și eradicarea focarului, solicitând convocarea, în regim de urgență, a Comisiilor pentru Situații Excepționale Drochia și Criuleni, care vor elabora și aproba un set de măsuri pentru combaterea și eradicarea acestui focar”, se arată în comunicatul emis de ANSA.

De asemenea, Agenția precizează că a demarat procedurile de notificare a structurilor abilitate de la nivel național și din cadrul Uniunii Europene, Organizației Mondiale a Sănătății Animalelor, precum și a altor parteneri externi, despre apariția focarului de PPA pe teritoriul Republicii Moldova.

REALITATEA.MD

 

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE