7.7 C
Chișinău

Greva transportatorilor paralizează rutele naționale, călătorii fiind nevoiți să înghețe de frig în gările auto: Declarațiile transportatorilor și reacția autorităților | VIDEO

Zis și făcut. Transportatorii membri a două asociații nu au ieșit azi pe rute, așa cum au și anunțat zilele trecute. Din această cauză, mau mulți oameni, porniți la drum, s-au pomenit cu planurile date peste cap. În zadar au așteptat ei microbuzele, înghețând în stații și în gară, pentru că acestea așa și nu au venit. Contactat de Canal 5, șeful Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto ne-a spus că 70 la sută din cursele naționale au fost suspendate, iar cerințele șoferilor rămân aceleași. Reacția Agenției Naționale Transport Auto o vedeți în material.

Pe această femeie am întâlnit-o în Gara de Sud din capitală. Ne-a spus că deja de mai bine de două ore așteaptă microbuzul spre Cantemir.

„Nu este transport, stăm și așteptăm de la ora șase dimineața și nu știm dacă va merge sau nu. Stăm afară și înghețăm. M-am apropiat de casă și am întrebat-o pe doamna operator, care vinde biletele, dacă o să fie curse spre Cantemir și ea a spus că nu este nimic.
– Dar să luați un taxi sau este prea scump?
– Nu avem bani pentru taxi, de unde? Trăim cu 1500 de lei pe lună și nu e pentru buzunarul nostru”.

Cu planurile peste cap s-au pomenit și alți călători.

„ Ne îndreptăm spre Crihana Veche.
– De cât timp așteptați aici?
– Avem o oră. Și șoferilor poate le e greu că benzina e foarte scumpă, pasageri sunt puțini, dar trebuia să pună o afișă, să scrie ceva că este grevă sau că este închis, ca să nu mai tremuram, ne întorceam înapoi la rude și așteptam acolo că uite lumea așteaptă și înghețăm”.

„- De la ora 09.20 trebuia să fie rutiera și nu a fost.
– Ce veți face dacă nu va fi cursă?
– Mai stăm vreo oră și dacă nu ne vom întoarce înapoi, aici la rude unde suntem”.

Am încercat să aflăm de la administrația Gării de Sud dacă există vreun plan pentru oamenii care așteaptă ore șir, dar responsabili de acolo nu au vrut să stea de vorbă cu noi.

La Gara de Nord am găsit microbuze care-și așteptau pasagerii în mod obișnuit.

MARIA STOIAN, reporter Canal 5: „Autogara activează și există microbuze care au ieșit pe rute. Este vorba despre șoferii care nu fac parte din asociația APOTA. Conducătorii auto ne-au spus că ei nu au fost informați despre grevă, astfel că au ieșit la muncă la fel ca în zilele obișnuite”.

„Eu de unde știu. -Dar nu cunoașteți nimic? – Șeful o să vină acuș o să ne spună, noi nu știm. Eu m-am dus ieri, am venit azi înapoi că trebuie să termin ruta, dar mai departe nu știu. Mai departe o să vină șeful și o să ne spună ce o să facem”.

„Până când, noi lucrăm, nouă ne-au spus acei de sus să lucrăm, noi lucrăm”.

Președintele APOTA ne-a spus că 70 la sută din cursele naționale, operate de transportatori membri ai asociației pe care o conduce, dar și Asociația Transportatorul, au fost suspendate. El sa referit și la avertizarea ANTA că va aplica amenzi pentru șoferii care nu au ieșit pe linii.

OLEG ALEXA, președintele APOTA: „Într-un stat de drept este imposibil să sancționezi persoana pentru faptul că a participat la un protest prevăzut ca un drept fundamental în Constituție. Dar dacă ANTA va încerca să aplice sancțiuni, la prima sancțiune noi vom fi cu unități de transport în fața de sediului ANTA și vom face o grevă nemijlocit la acest subiect. Noi ne vom adresa și misiunilor diplomatice, în special Uniunii Europene la Chișinău”.

Contactată de noi, comunicatoarea ANTA ne-a declarat că deocamdată nu au fost aplicate amenzi, că situația din stații și gări este monitorizată și că acestea vor fi contactate pentru a se afla câte microbuze nu au ieșit pe linii.

VALENTINA GÎRBU, comunicatoare ANTA: „Sigur că oamenii pot să protesteze operatori dar numai că să se asigure mobilitata cetățeanului. Adică procesul acesta de mobilitate cetățenilor nu trebuie să fie întrerupt. Oamenii trebuie să ajungă cu cursele care sunt deja într-un program care-l au operatorii, trebuie să asigure mobilitatea cetățenilor. Oricum trebuie să fie niște autovehicule care să presteze serviciul în continuare”.

La rândul lor, cei de la APOTA au cerut scuze populației pentru incomoditățile create, dar spun că nu au altă cale de luptă și că greva va continua, așa cum nu au primit niciun semnal de la autorități că intenționează să discute revendicările lor.

Reprezentanții Ministerului Infrastructurii au declarat ieri că ”Poziția instituției rămâne neschimbată și au îndemnat toți operatorii de transport să-și respecte angajamentul față de cetățeni și să iasă la lucru, să ofere oamenilor posibilitatea de a se deplasa.” Amintim că printre revendicările transportatorilor se numără adaptarea legislației naționale din domeniul transporturilor la standardele Uniunii Europene, liberalizarea transportului internațional, optimizarea sistemului de impozitare după exemplul țărilor europene. De cealaltă parte, reprezentanții guvernării afirmă că modificările la Codul transporturilor rutiere aduc mai multe beneficii sectorului și pasagerilor. ”Facilităm concurență sănătoasă și mai multe opțiuni de deplasare pentru călători. Ajutăm primăriile și primarii să ofere transport locuitorilor. Reducem birocrația!”, declara deputatul PAS, Radu Marian.

În după-amiaza zilei, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a mulțumit șoferilor și operatorilor de transport rutier, care au ieșit astăzi la muncă, asigurând oamenii cu transport.

„Pe parcursul ultimelor zile am avut mai multe discuții cu transportatori care nu susțin blocarea rutelor. Azi majoritatea lor au fost la muncă, a scris Spînu pe canalul său de Telegram. Ministerul va lucra pentru a îmbunătăți lucrurile în domeniul transportului rutier. Vom încuraja pe cei care vor să muncească corect. Oamenii au nevoie de transport modern, autobuze și microbuze mai noi, eliberarea biletelor pasagerilor, asigurarea suficientă cu rute la orele și zilele necesare pentru locuitorii din orașe și sate. Șoferii trebuie tratați corect, fără dijmă zilnică în schimb la autorizații eliberate de monopoliști”, a mai menționat Spînu.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE