6.1 C
Chișinău

Abuzuri la ANI: Inspectorul Ana Croitor denunță că ar fi fost obligată inclusiv de șeful ei să verifice, contrar legii, integritatea unui judecător | VIDEO

Abuzuri la Autoritatea Națională de Integritate. Inspectorul ANI, Ana Croitor, ar fi fost impusă de către președintele instituție, Lilian Chișca, și de inspectorul principal Ion Nicolaev să inițieze, contrar legii, verificări în privința judecătoarei, Violeta Chisilița, care ar fi anulat un proces-verbal abuziv al ANI. Acuzațiile au fost aduse în cadrul ședinței Consiliului de Integritate al ANI, desfășurată pe 8 octombrie.

ANA CROITOR, inspector ANI: „S-a insistat să fie inițiat controlul, este vorba de judecătorul Violeta Chisilița care a anulat procese verbale în inițierea controlului în privința domnului Tăbârța. A insistat inclusiv domnul președinte și domnul Nicolae a insistat pe faptul că noi trebuie să acționăm că acolo sunt temei. Dumnealor insistau despre anii 2016-2017, precum că lipsește declarația pentru 2016 prin urmare urmează să fie elucidat momentul, eu am invocat că circumstanțe noi pentru perioada ceea nu s-au stabilit deoarece apartamentul doamnei îl avea și în momentul când a fost emis procesul verbal de refuz, și respectiv atât în perioada ceea, am ajuns la concluzi că nu este diferență, cât și în perioada ulterioară a procesului verbal”.

Inspectorul a mai menționat că a refuzat să îndeplinească cerințele președintelui ANI, însă, acesta a insistat în continuare.

ANA CROITOR, inspector ANI: „Domnul Chișca a comunicat că eu cumva am mers împotriva instituției și noi trebuie să inițiem deoarece dumneaei a anulat un proces verbal de inițiere a unui control emis de către un inspector de integritate. -Eu vreau să clarific. Insistența prin ce se manifesta? – Verbal”.

Cu un comentariu la acest subiect a venit președintele Asociației „Unirea-ODIP”, Vlad Bilețchi, care afirmă că a semnalat anterior încălcări comise de șeful ANI. Activistul a adăugat că, recent, s-a confirmat ceea ce declarase el mai înainte și anume că, Lilian Chișca este sub influența PAS, iar acțiunile sale servesc în mod clar interesele acestei formațiuni.

(SNC EL RO VLAD BILEȚCHI, președintele Asociației Unirea – ODIP: „Vreau doar să vă reamintesc că Lilian Chișca este emanația și opera Maiei Sandu care l-a numit în funcție prin decret prezidențial personal. Acum se sparge gheața, iese la suprafață ceea ce v-am spus în ultimul an și jumătate, ceea ce v-am spus înainte ca să aibă loc acest concurs de ANI, înainte să câștige Chișca acest concurs fraudat, încă înainte ca Maia Sandu să-l numească în funcție. Reamintesc că am făcut și un flach-mob în fața președonției și am trimis și demersuri oficiale către Aparatul prezidențial prin care i-am atenționat asupra faptului nu trebuie să-l numească pe acest personaj în funcția de președinte al ANI”.

Bilețchi susține că Lilian Chișca trebuie demis din funcție deoarece pune presiune asupra membrilor ANI care au o altă viziune decât cea a actualei guvernări.

VLAD BILEȚCHI, președintele Asociației Unirea – ODIP: „Sunt numeroase cazuri s-a intervenit, s-a apelat, s-au întâlnit, s-au dat mijloace bănești și alte favoruri pentru a fi încetate dosarele de investigare a averii și a regimului de incompatibilități cu funcția public. Lilian Chișca nu este la prima situație de acest gen care apare în spațiul public. Dacă ești primar sau consilier, procuror sau judecător incomod, atunci ANI va veni peste tine și te va investiga și te va interzice din funcții publice. Însă, dacă tu treci la PAS și devii ascultător, exact ca în campania pentru alegeri locale, atunci ANI și Maia Sandu te vor milui”.

Totodată, referindu-se la acest subiect, avocatul Adrian Tăbîrță, a scris pe pagina sa de Facebook că, poate se autosesizează organul de urmărire penală și pornește un dosar penal pe factorul de decizie”.

Am încercat să obținem o reacție din partea Autorității Naționale de Integritate, însă, reprezentanții instituției nu ne-au răspuns la telefon. Nici conducerea țării nu a venit deocamdată cu o reacție la acest subiect.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE