17.7 C
Chișinău

Reacția autorităților și ambasadei Georgiei, după ce cântărețul Irakli Pirtskhalava, a declarat că va ataca în instanță refuzul de intrare în Moldova | VIDEO

Cântărețul rus de origine georgiană Irakli Pirtskhalava a declarat că se va adresa în instanță după ce i-a fost refuzată repetat intrarea în Moldova, unde urma să cânte într-un club de noapte. Potrivit Poliției de Frontieră, artistul nu a întrunit condițiile de intrare în țară, fără a menționa care sunt acestea.

Pentru a doua oară, interpretul rus, originar din Georgia, Irakli Pirtskhalava a primit refuz de a intra pe teritoriul Republicii Moldova. El urma să urce sâmbăta trecută pe scena unui club din Chișinău, însă a fost întors din drum, la aterizarea pe Aeroportul din Chișinău.

Cântărețul a publicat un mesaj video pe rețelele sociale, în care susține că evenimenul a fost anulat nu din cauza sa.

IRAKLI PIRTSKHALAVA, artist: „Iarăși nu am fost lăsat să intru în țară de Poliția de Frontieră. Cred că această situație este un moment politic. Este a doua oară când organizatorii mi-au promis că totul va fi bine. A fost principial pentru mine să ne întâlnim, pentru că muzica nu trebuie să fie politizată, ca și sportul. Nu aveam de gând nici prima, nici a doua oară să cânt cu îndemnul de a vota pentru vreun partid politic, era un simplu concert”.

Interpretul rus a anunțat că va ataca în instanță decizia autorităților din Moldova.

IRAKLI PIRTSKHALAVA, artist: „M-am consultat cu avocații și voi ataca decizia în instanță în Moldova. Am dreptul să mă văd cu fanii mei. Sunt sigur că mai devreme sau mai târziu întâlnirea noastră va avea loc. Eu nu mă voi da bătut. Da, îmi este obijduitor, dar binele cu siguranță va învinge”.

Șefa secției comunicare strategică a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi a declarat pentru Canal 5 că interpretul nu a întrunit condițiile necesare, fără o spune care sunt acestea și făcând trimitere la datele cu caracter personal.

„Nu au fost întrunite condițiile de intrare în Republica Moldova. Menționăm că în ziua ceea, pentru 22 de persoane s-a refuzat intrarea în țara noastră”.

Cât privește acuzațiile artistului privind motivele politice, Novițchi ne-a spus că „nu comentează astfel de declaratii. Persoana în cauză dacă nu este de acord cu decizia luată de Poliția de Frontieră, este în drept să dea în judecată”, a mai menționat ea.

Contactați de Canal 5, responsabili de la Ambasada Georgiei la Chișinău au refuzat să comenteze situația legată de motivele pentru care cetățeanului Georgiei Irakli Pirtskhalava i-a fost interzis accesul în Moldova.

„Eu am vorbit cu conducerea, noi suntem la curent cu cele întâmplate, dar nu vom oferi un comentariu”.

Am încercat să obținem o reacție și de la Ambasada Rusiei, el fiind și cetățean al acestui stat , însă nimeni nu ne-a răspuns la apel.

Responsabili de la clubul în care urma să cânte Iraklii ne-au spus că vor reveni ulterior cu un comentariu, iar organizatorul concertului nu ne-a răspuns la telefon.

Este a doua oară când interpretului rus i s-a refuzat intrarea în Moldova. Prima dată el nu a fost lăsat să intre în decembrie trecut. Atunci, el avea planificate concerte la Orhei și Bălți cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dar nu a fost lăsat în Moldova la fel pentru că nu ar fi întrunit condițiile necesare pentru asta.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE