20 C
Chișinău

Maia Sandu și Dorin Recean ar putea fi audiați în dosarul concesionării Aeroportului. Reacția Președinției | VIDEO

Președintele Maia Sandu și premierul Dorin Recean ar putea fi audiați în instanță în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Cererea de chemare în judecată a tuturor membrilor Guvernului care au votat în 2013 pentru concesionarea întreprinderii unui investitor străin a fost depusă de avocatul fostului premier Iurie Leancă, care este unul dintre inculpații în această cauză.

Comentând informația, șeful administrației prezidențiale a spus că „vinovații încearcă să lungească procesul cât de mult pot și să scape de răspundere, iar acum vor să murdărească imaginea președintelui”. Decizia privind cererea apărătorului ar urma să fie anunțată de Judecătoria Chişinău cu sediul la Buiucani la începutul lunii martie.

Printre persoanele indicate de avocatul fostului premier Iurie Leancă în cererea de chemare în judecată în dosarul concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău se numără şi preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu, care la acea vreme deţinea funcția de ministru al Educației, și premierul Dorin Recean, care conducea atunci Ministerul de Interne. Potrivit avocatului, acest lucru este necesar pentru ca ei să explice cum au votat și dacă cineva i-a încurajat să facă asta.

VLADISLAV ROȘCA, avocatul lui Iurie Leancă: „Am solicitat citarea tuturor membrilor Guvernului care au luat decizia în 30 mai 2013, întrucât aceasta a fost aproape unanimă, doar domnul Formuzal nu a votat pentru. Respectiv, îmi apar întrebări cum au votat toți membrii Executivului, care trebuie examinate de către instanțele de judecată. Au fost sau nu influențaţi. Nu știu, poate i-a amenințat cineva, poate le-au fost oferite alte servicii. Toate astea trebuie clarificate, deoarece o decizie guvernamentală nu poate fi luată cu un singur vot”.

Pentru confirmare, avocații fac referire la un video de la şedinţa din mai 2013.

IURIE LEANCĂ, fostul prim-ministru: „În primul rând, așa după cum spunea și domnul ministru Șalaru, nu încape îndoială că Aeroportul nostru trebuie să fie modernizat. În procesul de definitivare să ținem cont de aceste sugestii făcute de toți colegii. Eu vă mulțumesc. Cine este pentru acest proiect, vă rog să votați. Împotrivă este… Vă mulțumesc foarte mult”.

Administrația prezidențială consideră că în acest mod persoanele vinovate încearcă să păteze imaginea șefului statului și îndeamnă să fie luată în considerare şedința Guvernului din octombrie, nu din mai.

„Maia Sandu nu a votat pentru concesionarea Aeroportului către compania grupării criminale Șor, Avia Invest. Vinovații încearcă să lungească procesul cât de mult pot și să scape de răspundere, iar acum vor să murdărească imaginea președintei. Ședința guvernului din octombrie 2013 la care a avut loc acel vot este publică, oricine o poate analiza și vedea că Maia Sandu nu a votat.

Mai mult decât atât, Guvernul condus de Maia Sandu a abrogat în septembrie 2019 hotărârile de guvern ce vizau concesionarea Aeroportului, iar în 2023 Aeroportul a revenit în gestiunea statului”, a scris șeful administrației prezidențiale, Adrian Băluţel, pe canalul său Telegram.

De menţionat că în 2019, la PUBLIKA TV, Maia Sandu, care deținea atunci funcția de prim-ministru, a declarat că a votat conceptual pentru concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, dar nu a susținut decizia concretă de a transmite firmei selectate.

MAIA SANDU, prim-ministru în 2019: „A fost o decizie de principiu despre concesionare la care eu am participat, dar la deciziile de concesionare către o companie offshore, selectată într-un mod obscur, şi, din câte se dovedește, o companie creată sau capitalul social al căreia a fost creat, finanțat din banii furați de la Banca de Economii, eu această decizie nu am susținut”.

Pentru o reacţie cu privire la citarea în instanță a premierului Dorin Recean, Canal 5 a apelat la purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, dar acesta nu a răspuns solicitării noastre.

Amintim că Aeroportului Internațional Chișinău a fost concesionat de Guvernul Leancă către Avia Invest în 2013. Compania s-a angajat să administreze aeroportul timp de 49 de ani și să investească în modernizarea lui 250 de milioane de euro.

Ulterior, firma a fost acuzată că nu-și onorează obligațiile contractuale și planul de investiții, fiind solicitată rezilierea contractului de concesionare.

Reprezentanții Avia Invest neagă aceste acuzaţii și susțin că investițiile în infrastructură s-au ridicat la peste 72 de milioane de euro, iar calitatea lucrărilor de modernizare a fost verificată în mod repetat de către instituţiile de control de stat.

Dar în baza deciziei Curții de Apel, în 27 martie 2023, Agenția Proprietăți Publice a anunțat că activele, bunurile și terenurile Aeroportului Internațional Chișinău au revenit în proprietatea statului. Compania a contestat însă hotărârea Curții de Apel Chișinău la Curtea Supremă de Justiție. Judecătorii au respins recursul depus de fostul concesionar, calificându-l neîntemeiat.

În mai 2023, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a anunțat că opt foști funcționari au fost acuzați de abuz în serviciu în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Potrivit anchetei, în urma concesionării întreprinderii, statului i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă de 392 milioane de lei.

Decizia privind audierea martorilor indicaţi în lista avocatului lui Iurie Leancă ar urma să fie anunțată în ședința Judecătoriei Chişinău cu sediul la Buiucani, în 4 martie. Examinarea cazului a început în această instanță în luna mai 2023.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE