18.3 C
Chișinău

Ședință de lucru cu participarea fermierilor din raionul Dubăsari și vicepremierului Oleg Serebrian. Ce subiecte au fost abordate | VIDEO

Problemele fermierilor moldoveni din raionul Dubăsari, care dețin terenuri după traseul Râbnița-Tiraspol, au fost abordate din nou de către de vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la ședință de lucru au participat reprezentanți ai autorităților administrației publice centrale și locale din raionul Dubăsari, precum și cu reprezentanți ai agenților economici de pe platourile Coșnița și Cocieri ce dețin terenuri amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol.

Părțile au discutat dificultățile curente pe care le întâmpină agricultorii din raionul Dubăsari, inclusiv urmare a potențialelor noi acțiuni unilaterale din partea Tiraspolului, cu precizarea că în cazul survenirii unor asemenea situații, în baza calculelor și mecanismelor argumentat formulate de Secția agricultură și cadastru a Consiliului raional Dubăsari se vor oferi compensații parțiale.

S-a menționat și faptul că, Tiraspolul nu a dat curs inițiativelor Chișinăului de a desfășura săptămâna aceasta, în format online, o ședință dedicată exclusiv problemei fermierilor și lea condiționat cu revenirea la formatul grupurilor de lucru pentru economie, cu prezență la sediul din Tiraspol al Misiunii OSCE, pentru a fi discutată tema importurilor și a licențierii activității companiilor din regiunea transnistreană, precum și aplicarea prevederilor noului Cod vamal al Republicii Moldova.

Totodată, la întrevederea de astăzi, s-a decis ca pe parcursul săptămânii viitoare problema terenurilor agricole și subiectele economice vor fi discutate la o ședință a experților de profil de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv cu participarea reprezentanților fermierilor, cu înaintarea reacției de resort în adresa reprezentantului politic de la Tiraspol.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE