10.5 C
Chișinău

Alexander Soros s-a întâlnit cu Dorin Recean, la Davos. Premierul moldovean nu a informat despre întrevedere | VIDEO

Alexander Soros, președintele Consiliului Fundațiilor pentru o Societate Deschisă Open Society Foundations s-a întâlnit cu primministrul Dorin Recean, la Forumul Economic Mondial, de la Davos.

O poză cu cei doi a fost postată pe pagina de Facebook a Fundației Soros în Moldova.

Imaginea este însoțită și de o postare în care se spune că reprezentanții Fundațiilor pentru o Societate Deschisă, la Forumul de la Davos, au pus în discuțiile reziliența democrațiilor în toată lumea, în 2024 un an pe care organizația l-a numit crucial.

„Peste 4 miliarde de oameni vor avea șansa de a vota la alegerile din acest an în întreaga lume, mai mult decât în orice alt an precedent. Conform Barometrului societății deschise, cetățenii din întreaga lume susțin în continuare cu tărie democrația și valorile sale. Dar încrederea în instituții, în special în democrații, este în scădere, pe fondul creșterii dezinformării, a polarizării politice și a altor amenințări la adresa practicilor democratice”, spune Alexander Soros.

Despre întâlnirea cu acesta, prim-ministrul Dorin Recean nu a informat deocamdată pe paginile sale de social media.

Amintim că, președintele Maia Sandu a avut anului trecut două întrevederi cu fiul magnatului american, George Soros, Alexander. Ea s-a văzut cu acesta în ianuarie 2023 tot la Forumul Economic Mondial de la Davos și în septembrie 2023 la New York, unde s-a aflat în vizită cu ocazia Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE