21.6 C
Chișinău

Angajații Spitalului ”Toma Ciorbă” și de Dermatologie au cerut inițierea unui dialog cu premierul Dorin Recean. Care a fost răspunsul autorităților | VIDEO

Ministrul Sănătății Ala Nemerenco susține că angajaţii spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile și cei de la de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” ar fi manipulaţi. Despre asta oficialul le-a declarat jurnaliştilor ieri. Reacţia vine după protestul de alaltăieri al lucrătorilor celor două instituţii medicale, organizat în fața Guvernului.

Potrivit ministrului Sănătăţii, spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile și cel de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din Chişinău nu corespund standardelor iar, prin fuziunea lor se urmăreşte îmbunătăţirea calității serviciilor.

ALA NEMERENCO, ministrul Sănătăţii: „Aceste două spitale vor rămâne dislocate așa cum sunt ele. Faptul că pe interior vor avea loc restructurări a secțiilor, vor fi deschise secții noi, vor fi reparații capitale enorme, mari. Da, aceasta se va întâmpla în ambele spitale, dar niciun spital nu face aripi și nu zboară de unde este el. Totul este doar o manipulare crasă”.

În 19 decembrie, angajații Spitalului de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” și ai celui de Dermatologie și Maladii Comunicabile din Capitală au protestat iarăși la Guvern.

Chiar dacă anterior, secretarul de stat de la Ministerul Sănătății a declarat că fuzionarea instituțiilor înseamnă că acestea doar vor avea o administrație și un buget comun, aceștia oricum s-au opus ideii de comasare.

În plus, colectivele au înaintat două revendicări, una – de instituire a uni moratoriu pe proiectul guvernului și a doua – de consultarea a comunității medicale, angajaților spitalelor vizate și a experților în domeniu cu privire la subiect. Atunci, nimeni dintre reprezentanții Executivului nu a ieșit în fața lor. Ministrul a declarat însă că a avut zeci de întâlniri cu angajații spitalelor, dar nu s-a ajuns la nicio înțelegere cu ei.

ALA NEMERENCO, ministrul Sănătăţii: „Eu m-am întâlnit, eu întâlnirile mele le-am început încă din vară și am început cu administrația să discut, după aceea cu catedrele, cu personalul didactic, cu Universitatea de Medicină. Ulterior, am fost la întâlnire cu colectivul, probabil a durat două ore. Ați vorbit două ore, ați ajuns la un numitor comun? Ce numitor comun, dacă oamenii au un anumit scop și sunt permanent susținuți de către partidele politice, eu nu o să le fac acum reclamă, i-ați văzut pe toți”.

La protestul de marţi, doctorii au fost susținuți și de către unii politicieni. Dar manifestanții au declarat că ei sunt apolitici și orientați spre îmbunătățirea sistemului dei, doctorii au fost susținuți și de către unii politicieni. Dar Dar ar r manifestanții au declarat că ei sunt apolitici și orientați spre îmbunătățirea sistemului de sănătate.

Angajații ambelor instituții au cerut inițierea unui dialog cu premierul Dorin Recean. Purtătorul de cuvân al Guvernului, Daniel Vodă a menționat că în agenda prim-ministrului nu este prevăzută nici o întâlnire și că Ministerul Sănătății gestionează subiectul.

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „La momentul de față, autoritatea responsabilă de proiect este Ministerul Sănătății și sunt sigur că toate soluțiile la acest proiect. Reamintesc, acest proiect, care urmează încă a fi adoptat, urmează să se găsească pe platforma Ministerului Sănătății și în cazul în care va fi nevoie să fie organizată și alte discuții suplimentare, înțelegerea noastră este că Ministerul Sănătății are toată deschiderea necesară. Domnul Recean nu are în agendă o întâlnire cu medicii? La etapa actuală nu, discuțiile sunt pe platforma Ministerului Sănătății”.

Amintim că, Ministerul Sănătății a supus consultărilor publice, un proiect de hotărâre privind reorganizarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din capitală și Spitalului Dermatologic și Maladii Comunicabile din orașul Codru, prin fuzionarea lor.

Angajații instituților vizate au protestat, cerând ca autoritățile să renunțe la ideea comasării. Ministerul Sănătății a menționat de câteva ori că nicio instituție nu se închide, angajații vor activa în spațiile de până acum, blocurile și patrimoniul ambelor instituții rămân pe loc, iar comasarea presupune doar management comun adică un singur șef și un singur buget. Responsabilii spun că astfel se încearcă optimizarea cheltuielilor, deoarece nu sunt bani suficienți pentru a întreține ambele instituții.

Potrivit notei informative a proiectului, spitalul din centrul capitalei este foarte vechi, ceea ce compromite calitatea actului medical, iar din această cauză instituția riscă să nu fie acreditată.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE