1.1 C
Chișinău

Deputatul Tauber solicită verificarea fondurilor USAID și a proiectelor în Moldova

Deputatul Blocului Politic „Victorie” Marina Tauber a adresat Guvernului, Procuraturii Generale și Serviciului de Informații și Securitate solicitări în care cere investigarea și evaluarea activității Agenției Americane pentru Dezvoltare Internațională în Moldova.

Tauber susține că învestigațiile sunt necesare, în condițiile în care USAID, declarată în Statele Unite drept „organizație criminală” și acuzată de folosirea ilegală a banilor contribuabililor, inclusiv pentru a finanța laboratoare biologice, de mai bine de 20 de ani a distribuit granturi în Republica Moldova. Astfel, deputatul Marina Tauber solicită informații de la autoritățile de la noi cu privire la proiectele și organizațiile care au fost finanțare de USAID, dar și despre sumele și condițiile impuse de aceasta pentru accesarea finanțărilor.

„Este important pentru mine să înțeleg dacă SIS analizează activitățile USAID și influența acesteia asupra deciziilor suverane ale autorităților? Care sunt riscurile unei posibile interferențe străine și ce măsuri sunt luate în ceea ce privește donatorii externi? Dacă nu se face nimic, solicit o anchetă urgentă.”, a declarat Marina Tauber. În solicitarea transmisă Procuraturii Generale, deputatul a făcut un apel către procurori să inițieze proceduri penale pentru a verifica și acțiunile reprezentanților USAID.

„Organizațiile care au existat în baza acestor surse financiare nu trebuie trecute cu vederea. Nu exclud ca toată această „muncă pentru binele țării” să cadă sub incidența mai multor articole penale grave. Putem vorbi despre trădare de patrie, spionaj, crearea unor structuri de informații, conspirație împotriva Republicii, colectarea ilegală de informații și uzurparea puterii.”

Amintim că, mai multe ONG-uri din Republica Moldova, instituții media, care se declară independente, inclusiv, Asociația Promo- Lex, au rămas fără finanțare din partea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, după ce directorul departamentului pentru eficiența guvernului din SUA, miliardarul Elon Musk, a criticat sever USAID, numind agenția o „organizație criminală” propunând lichidarea acesteia.

Potrivit lui, agenția ar fi direcționat fonduri pentru crearea armelor biologice, inclusiv, a virusului COVID. În prezent, aproximativ 100 de angajați ai agenției au fost trimiși în concediu neplătit, în urma unei restructurări administrative. De asemenea, alocarea fondurilor prin intermediul USAID a fost suspendată pentru 90 de zile, afectând o parte din presa din Moldova și mai multe ONG-uri, majoritatea afiliate PAS și Maiei Sandu.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE