Antreprenorul din nordul țării, Serghei Lungu, șoferul care a provocat tragicul accident din centrul municipiului Bălți, în urma căruia o fetiță de 8 ani a decedat, va mai sta încă 30 de zile în arest preventiv.
O decizie în acest sens a fost luată cu puțin timp în urmă de magistrații de la Judecătoria Bălți. La ieșirea din judecătorie, Lungu a evitat să răspundă la întrebările jurnaliștilor, ascunzîndu-și fața.
Amintim că, în noaptea din 5 spre 6 ianuarie curent, Serghei Lungu se afla la volanul unui Porsche Cayenne S. Pentru că era în stare de ebrietate, bărbatul a ignorat regulile de circulație rutieră, a accidentat o mașină de taxi, după care a fost proiectat într-un alt automobil ce staționa la culoare roșie a semaforului.
Accidentul a avut loc la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și A. Pușkin din mun. Bălți, iar în urma impactului, o fetiță de opt ani a murit, iar mama ei a fost internată în spital.