6.1 C
Chișinău

Consiliul Superior al Procurorilor apără Procuratura Anticorupție după criticile președintelui Parlamentului Igor Grosu |VIDEO

Consiliul Superior al Procurorilor sare în apărarea Procuraturii Anticorupție, după ce ieri președintele Parlamentului, Igor Grosu a venit din nou cu mai multe critici și cuvinte denigratoare în adresa instituției, precum că ”altele livrează rezultate și nu îi încurcă timpul de afară, fauna sau flora”. Astfel, într- o adresare oficială, semnată de procurorii CSP, aceștia i-au făcut câteva apropouri lui Grosu.

Președintele Parlamentului a făcut declarații critice la adresa Veronicăi Dragalin după conferința susținută de aceasta, în cadrul căreia șefa Procuraturii Anticorupție a explicat lipsa de rezultate în anumite dosare. La câteva ore după intervenția Veronicăi Dragalin, Igor Grosu a afirmat că „sunt instituții care au livrat și livrează în continuare, fără a fi influențate de timpul de afară, fauna sau flora”, făcând probabil referire la faptul că șefa PA este procuror cu studii în biologie.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului

Cu tot respectul față de unii conducători de instituții, chiar dacă ei se consideră importanți, eu mă uit la instituții. Sunt instituții care au livrat și livrează în continuare și nu îi încurcă timpul de afară, fauna, flora, nu îi încurcă păsărelele. Ca exemplu, SIS-ul, CNA-ul, IGP-ul, vă mai dau un exemplu, INI-ul. Nu este vorba de confortul meu psihologic. Noi am avut alegerile și alegerile sunt momentul adevărului.

A doua zi după afirmațiile caustice ale lui Grosu, Consiliul Superior al Procurorilor a semnat o declarație în apărarea Procuraturii Anticorupție. În text se spune că atât legislația națională, cât și standardele europene subliniază că ingerințele externe, inclusiv criticile politice, pot afecta independența procurorilor și submina încrederea în instituțiile statului.

”Un procuror acționează în limitele atribuțiilor stabilite prin lege, în interesul public și conform jurământului depus, iar activitatea sa trebuie evaluată prin mecanisme instituționale, nu prin polemici în spațiul public. ” se mai arată în declarație.

DIN DECLARAȚIA CONSILIULUI SUPERIOR AL PROCURORILOR

”Un procuror acționează în limitele atribuțiilor stabilite prin lege, în interesul public și conform jurământului depus, iar activitatea sa trebuie evaluată prin mecanisme instituționale, nu prin polemici în spațiul public.”

De altfel, nu doar președintele Parlamentului critică activitatea șefului unei instituții de drept. Anterior, premierul Dorin Recean a făcut critici în adresa unor judecători, denunțând deciziile luate în cazurile legate de Frauda Bancară și furtul miliardului, menționând demonstrativ și numele judecătorilor.

Atunci, Consiliul Superior al Magistraturii spune că divulgarea numelor magisraților din cadrul completului de judecată, combinată cu acuzații, poate fi tratată drept o formă de presiune inadmisibilă asupra acestora.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE