Nodul feroviar Basarabeasca este unul dintre cele mai mari și vechi din țară. În perioada sovietică, aici lucrau aproximativ 5.000 de angajați. Acum numărul lor s-a redus la aproape jumătate. Svetlana este lucrător feroviar, în a treia generație. La „căile ferate” și pentru binele țării a lucrat bunicul ei, iar mai târziu și părinții. Ea însăși lucrează în calitate de inginer de peste 24 de ani. Nu a fost niciodată ușor, spune ea, însă, în acest an, din cauza întârzierilor salariale, banii sunt catastrofal de puțini. În plus, conducerea a decis să reducă și orele de muncă.
SVETLANA, inginer: „Trecem la program de patru zile din cauza situației dificile. Îndeplinim sarcini pentru doi, pentru trei, iar acum ne-au eliminat toate suplimentele. Ei cred că acestea erau plăți suplimentare, dar nu erau suplimentare, deoarece omul îndeplinește sarcini pentru doi, dar primește salariu pentru unul. Salariul meu de inginer este de 7-10 mii, după deduceri, primesc aproape nimic. Dacă nu m-ar ajuta copiii, nu ar fi suficient. Plătești utilitățile și economisești la tot, nu îți poți permite ceea ce ți-ai dori. Nici reparații, nimic, trăiești doar cu ceea ce ai strict nevoie – să mănânci și atât. Nici îmbrăcăminte nu îți poți permite. Și școala, am ajutat să îmi pregătesc nepotul. Am dat cea mai mare parte din bani.”
În ultimul an, lucrătorii feroviari au auzit multe promisiuni, spune Svetlana, însă, în realitate, situația doar se înrăutățește.
SVETLANA, inginer: „Trăim în acest oraș, trăim pentru căile ferate, ne pasă de întreprindere. Toți sunt nemulțumiți din cauza acestei situații. Dar ce să facă cei din oraș? Nu avem grădini, cei de la sate se descurcă cumva, au gospodării, dar este foarte greu, foarte. Cât ne-ar spune că iau împrumuturi și plătesc, acest obiect strategic este pur și simplu anulat. Ce urmează? Contractele trebuie să fie întocmite la un nivel înalt, lucrătorii nu pot schimba nimic. Foarte des, lucrătorii feroviari nu ies la muncă pentru că nu au combustibil, benzină. Locomotivele sunt foarte uzate. Da, avem câteva noi, dar sunt insuficiente.”
Întârzierea salariilor a devenit o problemă reală pentru 1.500 de locuitori din Basarabeasca. De mai bine de un an, lucrătorii feroviari sunt nevoiți să aleagă între a-și cumpăra mâncare și plata utilităților. Familia Nataliei trăiește și ea pe datorie. Cu câțiva ani în urmă, femeia a ieșit la pensie, după ce a lucrat mai bine de 17 ani în secția cadre. Acum, la Căile Ferate lucrează fiica ei. Deși este luna septembrie, fata a primit salariul doar pentru aprilie.
NATALIA, pensionară: „De unde să iau bani? Soțul ei lucrează în Comrat, iar ea este aici. E bine că măcar acolo primește bani, dar ei nu i-au dat salariul de cinci luni. Mergi la muncă, dar ce să iei în geantă? Nu sunt bani. Iar eu primesc pensie de 2.000, nu pot să îi ajut. În plus, au un băiat în clasa a 11-a, pentru a-l pregăti pentru școală trebuie minimum 5.000, chiar 7.000 – pentru a-l îmbrăca de sus până jos și pentru caiete. Asta este suma totală. Am reușit cumva, nu am mâncat și nu am mers nicăieri în vacanță, așa cum fac alții care pleacă în Bulgaria, Turcia. Copiii mei nu au plecat nicăieri, sunt aici. Foarte greu, foarte. De câte ori au ieșit oamenii la grevă, li s-a spus că vor fi plătiți, dar văd că nu este niciun rezultat. Probabil că așteaptă ca oamenii să plece sau ce așteaptă acest director al Căilor Ferate. Cât costă aceste secții sub pod, toate sunt ruginite, nimănui nu îi pasă.”
Astfel de familii în Basarabeasca sunt sute. Unii încearcă din ultimele puteri să supraviețuiască, continuând să lucreze cu responsabilitate, în timp ce alții sunt privați și de această posibilitate. Un localnic ne-a povestit că a lucrat 27 de ani în întreprindere. În ciuda vechimii și experienței, anul acesta bărbatul a fost concediat, rămânând fără nimic.
„Am fost și mecanic de trenuri, dar ce folos? Oricât m-aș fi dedicat, m-au aruncat pur și simplu afară, ca pe mulți alții. Am luat împrumuturi, toată lumea are câteva împrumuturi. Scrisori de fericire primesc toți, cutia poștală este plină. Pe cei de la banca nu-i interesează, ei îți spun că penalitățile cresc în fiecare zi, de unde să iei, ca să achiți, nu știu. Întrerup contractele cu noi. Eu sunt unul dintre ei. Două firme – Orange și Moldcell au reziliat unilateral. Le explic că nu este din vina mea, iar ei spun – plătește și atât. Ne-au tăiat apa, gazul, electricitatea, trăiți cum puteți. În curând vom trăi ca niște sălbatici la rug.”
Potrivit lui, cele mai multe cheltuieli sunt pentru utilități, iar mâncarea poate fi cumpărată doar pe datorie.
„Calea ferată a ajuns la cel mai jos nivel, din păcate. Nu sunt fonduri, nu sunt bani din activitate, promisiuni sunt din abundență, dar rezultate zero. Familiile se despart, se mută în orașe, sunt nevoite să câștige pentru pâine, să se întrețină. Nu poți explica unui copil că nu ai primit salariul, el trebuie să mănânce dimineața, la prânz și seara. A început și anul școlar, și copilul trebuie pregătit, am împrumutat ultimii bani unul de la altul, am plătit, am cumpărat, am trimis, iar acum cum să trăim? Nu se știe. Nu se poate mai rău, hai să facem săptămâna de muncă de trei zile, dar ce folos? Tot nu sunt bani.”
Cu toate acestea, ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, afirmă că în țară „activitatea economică crește”, „volumul mărfurilor transportate a crescut cu 8,2% comparativ cu anul trecut”. Lucrătorii feroviari nu-și explică aceste cifre frumoase în contextul deciziei conducerii întreprinderii de a reduce numărul zilelor lucrătoare de la 5 la 4, începând din septembrie, din cauza scăderii semnificative a volumului transporturilor de marfă și de pasageri.
VLADIMIR RADOV, șef interimar de stație: „Oamenii așteaptă un ordin, acum avem doar o telegramă, care este informativă. Va fi sau nu va fi, vom aștepta ordinul. Evident, oamenii nu doresc să piardă o zi, prin urmare, aceasta va fi din contul lor și salariul va scădea; și așa salariile noastre nu sunt foarte mari. La noi, jumătate din localnici lucrează în domeniul feroviar și acesta este principalul lor venit, și nu au unde să meargă, în orașul nostru nu există alte locuri de muncă. Oamenii lucrează în general în trei schimburi, până la epuizare, deoarece personalul nu este complet; lipsesc brațele de muncă. Mulți oameni îndeplinesc și operațiuni suplimentare.”
Istoriile despre cum oamenii supraviețuiesc sunt numeroase. Aproximativ șase mii de angajați feroviari din întreaga țară sunt nevoiți să ia credite pentru a cumpăra mâncare și a plăti utilitățile. În timp ce conducerea și autoritățile de stat își pasează responsabilitățile, oamenii visează doar la un singur lucru – să poată să trăiască, nu să supraviețuiască.
