11.2 C
Chișinău

Ceremonie solemnă la Orhei, în memoria celor căzuți în lupta pentru eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă. Tatiana Cociu: Ne închinăm în fața celor care au adus pacea | VIDEO

O ceremonie comemorativă a avut loc în municipiul Orhei cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a eliberării Moldovei în timpul Operațiunii Iași-Chișinău, considerată una dintre cele mai reușite și rapide operațiuni ofensive ale celui de-al Doilea Război Mondial. Marșul solemn a început în Piața Vasile Lupu și s-a încheiat la monumentul eroilor căzuți în apărarea Patriei, unde au fost depuse flori și au fost rostite cuvinte de mulțumire pentru strămoșii noștri care au salvat pământul de sub jugul fascist.

La eveniment au participat primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, împreună cu viceprimarii Valerian Cristea și Cristina Cojocari, precum și cu fostul primar Pavel Verejanu. Marșul a fost condus de consilieri municipali și raionali, angajați ai administrației publice locale, veterani de război și locuitori ai orașului.

„La mine socru a luptat în acest război. 9 mai era cea ma sfântă sărbătoare a lui. Tot timpul stăteam cu el și îl felicitam și ne bucuram de el că a rămas viu”.

La eveniment au participat și veterani ai războiului de la Nistru.

„Ne ducem să depunem flori pentru sărbătoarea de azi IașiChișinău, pentru veteranii care au luptat. Noi ca veterani trebuie să îi stimăm. Independența Moldovei”.

„Am comemorat prin lacrimi această zi. Sunt mulți care poate au și bunei, și frați, rude cu așa memorie. Spunem cuvântul cel mai scump, Dumnezeu să îi ierte pe toți cei duși din viață, le dorim țărână ușoară. Noi toți vom trăi și îi vom pomeni ziua aceasta toată viața noastră”.

Tatiana Cociu, primarul de Orhei, a menționat că memoria eroilor celor implicați în luptele de eliberare a țării de sub ocupația germano-fascistă va rămâne veșnic vie în inimile orheienilor.

TATIANA COCIU, primarul municipiului Orhei: „Este o filă neagră în istoria țării noastre, a poporului nostru.  Memoria acestor eroi este veșnic vie. Noi ne vom strădui ca copii și urmașii noștri să nu trăiască aceste tragedii. Slavă eroilor. Ne închinăm până la pământ tuturor celor care ne-au adus astăzi pacea, ne-au adus cerul senin și noi oamenii ne putem bucura de liniște și de pace”.

Fostul primar al Orheiului, Pavel Verejanu, a adus un omagiu eroilor căzuți în Marele Război pentru sacrificiile lor făcute de aceștia ca să apere Patria.

PAVEL VEREJANU, fost primar al Orheiului: „Într-adevăr pentru orheieni, pentru Orhei, pentru Republica Moldova este importantă această dată. Datorită faptului și vitejiei eroilor sovetici, care pe atunci aveau prin rândurile sale ruși, belaruși, georgeni, moldoveni și multe zeci de popoare. Este o victorie a Uniunii Sovetice, este o victorie a 15 republici care erau pare componentă și a sutelot de naționalități”.

Ceremonia de comemorare s-a încheiat cu un moment de reculegere și cu exclamația „Memorie eternă celor căzuți pe câmpul de luptă, onoare și respect eroilor!”.

Evenimente dedicate Zilei Eliberării Moldovei de ocupația germano-fascistă au avut loc în mai multe localități din țară. La Bălţi, Blocul politic ”,Victorie” împreună cu locuitorii orașului au mers într-un marş solemn către Memorialul Gloriei Militare. Au fost depuse flori în semn de respect și recunoștință față de cei care șiau dat viața pentru libertatea republicii noastre.

Organizația de tineret ”Generația Tânără” a prezentat istoria printr-o expozișie de fotografii la complexul memorial pentru eroii căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Expoziția redă istoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei și etapele importante ale expulzării dușmanului de pe teritoriul Republicii Moldova.

Evenimente dedicate Zilei Eliberării de fascism au avut loc în toată țara. Oameni de toate vârstele au adus un omagiu celor care și-au sacrificat viața pentru a avea un cer senin de-asupra Moldovei.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE