11.2 C
Chișinău

Insuficiență de autobuze școlare, criză de profesori și lipsa datelor despre alocațiile pentru părinții care și-au transferat copiii la școli mari. Așa arată reforma ministrului Perciun către 1 septembrie | VIDEO

Cel puțin 10 instituții de învățământ vor avea ușile închise la 1 septembrie, iar 13 urmează să fie reorganizate prin fuziune sau absorbție. Astfel, cinci școli dintre cele închise sunt din raionul Sîngerei, trei – din raionul Soroca, iar în raionul Florești va fi lichidată școala primară din Dumitreni și cea din Cenușa. Instituțiile care vor fuziona sunt din raionale Briceni, Ialoveni și Căușeni. Iar asta se întâmplă, după ce ministrul Educației, Dan Perciun, a propus ca părinții care își vor transfera copiii dintr-o școală în care au rămas mai puțin de 50 de elevi într-o instituție mai mare să primească o alocație lunară, în valoare de 1000 de lei. Chiar și așa, se pare că ideea oficialului nu este una atractivă, o recunoaște însuși ministrul.

DAN PERCIUN, ministrul Educației: „Noi încă nu avem cereri recepționate, o să le avem, cel mai probabil, la începutul anului școlar și o să putem reveni cu o statistică, în principiu, sunt eligibile în jur de 3500 de familii. Câte dintre ele o să accepte, e la discreția lor”.

Cât despre alocația pentru cadrele didactice care vor accepta să se transfere în instituții mai mari, Dan Perciun nu ne-a putut oferi un răspuns și o cifră exactă.

DAN PERCIUN, ministrul Educației: „A fost modificat Codul educației, noi încă nu am luat Hotărârea de Guvern, aceste elemente cred că o să le finalizăm până la final de an, ne-am axat pe alocația pentru elevi în primul rând și o să vedem cât o să fie și ea de populară, până la urmă, în rândul familiilor”.

O altă problemă sunt și autobuzele promise de autorități cu care ar urma să fie transportați elevii spre școlile din alte localități. Chiar dacă au rămas zile numărate până la începutul anului școlar, Perciun a recunoscut că nu toate vehiculele au ajuns în țară.

DAN PERCIUN, ministrul Educației: „Deja 40 sunt în țara noastră, sperăm să ajungă toate până la începutul anului școlar, nu mai târziu de luna octombrie, primele 40 care au ajuns o să avem un eveniment până la începutul anului școlar și o să le transmitem raioanelor”.

Potrivit datelor oferite de către Ministerul Educației, Republica Moldova înregistrează un deficit de cadre didactice. Șapte mii de profesori lipsesc în sistem. Chiar dacă anual avem în țară circa 1000 de absolvenți ai instituțiilor cu profil pedagogic, doar 250 vin să predea în școli.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE