11.2 C
Chișinău

Cei mai mulți moldoveni stabiliți peste hotare, care s-au înregistrat online pentru alegerile din toamnă, sunt în Federația Rusă | VIDEO

Cei mai mulți moldoveni stabiliți peste hotare, care s-au înregistrat online pentru alegerile din toamnă, sunt în Federația Rusă. De la lansarea, în luna mai, a platformei, s-au înregistrat deja peste 1.130 de concetățeni de-ai noștri stabiliți cu traiul în Rusia. În acelați timp, în Germania s-au înregistrat pentru participarea la vot puțin peste 390 de moldoveni, în Italia – aproape 380, în România au completat formularul online circa 300 de conaționali de-ai noștri, iar în Statele Unite ale Americii – 297.

Din totalul de peste 100 de mii de moldoveni din diasporă, care sunt înregistrați la CEC încă de la scrutinele anterioare, doar circa 4000 de conaționali s-au înregistrat pentru acest scrutin, potrivit statisticilor prezentate pe pagina Comisiei Electorale Centrale.

Înregistrarea prealabilă nu este obligatorie. Totuși, scopul acestui exercițiu este de a stabili numărul estimativ al alegătorilor care își exprimă intenția de a vota peste hotarele țării în ziua alegerilor și reprezintă unul dintre criteriile de bază care, potrivit Codului electoral, va influența la stabilirea numărului și geografiei secțiilor de vot care vor fi deschise în afara țării.

La sfârșitul lunii mai, în cadrul evenimentului de lansare a platformei de înregistrare prealabilă, președintele Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman a precizat că, urmând prevederile stabilite de noul Cod electoral, în momentul în care se va lua decizia privind numărul secțiilor de votare deschise peste hotare, se va ține cont de trei criterii de bază – dinamica participării alegătorilor la ultimele scrutine, datele oferite de Ministerul de Externe privind numărul și locul aflării moldovenilor, și numărul înregistrărilor prealabile. Și, cu toate că, potrivit președintelui CEC, numărul persoanelor înregistrate anterior, pentru scrutinele de mai demult, rămâne în vigoare, numărul înregistrărilor pentru scrutinul din toamnă este foarte important pentru a determina unde exact este nevoie de mai multe secții de vot.

ANGELICA CARAMAN, președintele CEC: „Care este noutatea de această dată? Vom vorbi despre același număr de înregistrări care le avem ca și cifră de reper, pentru că aceste înregistrări rămân a fi valabile, doar că am făcut anumite actualizări și vom da cifra de persoane care se înregistrează nemijlocit pentru aceste alegeri, ca să urmărim această dinamică la fel și acest număr, care se înregistrează pentru scrutinul în cauză, or, astfel tocmai spune legea electorală, că va trebui să ținem cont pentru fiecare alegeri de acest număr care se înregistrează”.

Pe aceeași platformă se pot înregistra și moldovenii care vor să voteze prin poștă. Numai că, în cazul conaționalilor noștri, rezidenți în cele șase state unde va fi posibil votul prin corespondență, înregistrarea este obligatorie.

Până la data de 15 august, doar puțin peste 400 de persoane au îndeplinit formularul. Precizăm, în context, că pentru implementarea votului prin corespondență, statul a cheltuit circa 19 milioane de lei.

Platforma inregistrare.cec.md a fost lansată încă la 28 mai, iar cetățenii din diasporă se vor putea înregistra până la data de 8 septembrie. Potrivit Președintelui CEC, decizia privind numărul de secții de votare deschise peste hotare va fi luată cu cel puțin 35 de zile până la alegeri. În total, ambele exerciții electorale care se vor desfășura la 20 octombrie vor costa peste 306 milioane de lei.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE