20.2 C
Chișinău

53% dintre moldoveni, profund dezamăgiți sau nemulțumiți de activitatea Maiei Sandu. Chișinăuienii: „De ce nu ți-ai ținut promisiunile?” | VIDEO

53% dintre moldoveni sunt profund dezamăgiți sau nemulțumiți de activitatea Maiei Sandu. Sunt datele unui sondaj realizat de Institutul Republican Internațional, cu sediul la Washington.

Astfel, 34% dintre respondenţi s-au declarat profund dezamăgiți de acțiunile și rezultatele președintelui ţării, iar încă 19% nemulțumiți. Totodată, 24% sunt foarte mulțumiți de activitatea șefului statului, iar alte 21% mulțumiți.

Echipa noastră de filmare a realizat propriul studiu pe străzile din Chișinău. Principala plângere a celor nemulțumiți de munca lui Sandu este că ea nu și-a îndeplinit promisiunile electorale.

Am crezut că la noi va fi linişte acum. Totuşi, e femeie, e corectă, eu am votat-o… Dar, vedeţi prețurile? Ea nu își îndeplinește aproape toate promisiunile. A promis o viața mai bună pensionarilor, dar încercaţi să trăiţi cu pensia noastră”.

„Noi am avut încredere și ea a spus că va face totul ca să fie omeneşte. Dar reiese că multe nu a făcut – nu au majorat pensia cum trebuia”.

„- Actualul președinte nu mă mulţumeşte.
– De ce?
– Sunt multe probleme care se înrăutățesc. De exemplu, închiderea școlilor, universităților”.

„Eu personal sunt pentru ca atunci când o persoană candidează și promite ceva, toate promisiunile sale să fie consemnate pe hârtie. Și apoi, la expirarea mandatului său, trebuie chiar de introdus în lege, să fie deschis imediat dosarul penal. Ai promis – te rog, fii bun şi îndeplinește. Dacă nu ai făcut-o, te rog, explică de ce, ce te-a împiedicat? De ce nu te-ai ținut de cuvânt? De ce nu ți-ai ținut promisiunile?”.

„Am votat-o pe Maia Sandu, dar acum sunt dezamăgit. Întreţinerea pentru pensionari s-a scumpit, gazul s-a scumpit, totul s-a scumpit. Iar pensiile – cum au fost, așa au rămas. S-au mărit salariile deputaților, miniștrilor, la toți, au rămas doar sărmanii pensionarii. Cum să trăiești în continuare? Oamenii și-au încuiat casele pentru totdeauna, pentru că unii sunt în Italia, alții în Polonia, Rusia și s-au stabilit deja cu totul acolo și nu vor să revină. Iar noi ce să facem aici?”.

Sunt şi cei care mai speră la ceva, încercând să-l justifice pe președintele ţării prin faptul că patru ani nu au fost suficienți pentru ea.

„Patru ani e puţin încă ca să facă un avânt în ţară mare, dar sunt progrese, deja lumea ne ştie mult mai bine”.

Am solicitat reacții la opiniile oamenilor de la purtătorul de cuvânt al partidului de guvernământ, Adriana Vlas, care ne-a scris într-un mesaj că comentează, iar serviciul de presă al administrației prezidenţiale nu ne-a răspuns la mesaj până la momentul editării acestui reportaj.

De menţionat că același studiu al Institutului Republican Internațional arată că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, atunci Maia Sandu s-ar bucura de 34% dintre voturi, însă ar pierde 12 puncte procentuale, față de 2020.

Studiul a fost realizat de IRI în perioada 23 mai – 13 iunie, pe un eșantion de 1225 de persoane și are o marjă de eroare de +/-2,8%.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE