18.9 C
Chișinău

Dinu Plîngău: Situația apărută în jurul licitațiilor de la Aeroportul Chișinău, este rezultatul unei incompetențe și al unor interese financiare | VIDEO

Situația de la Aeroportul Internațional Chișinău, apărută în jurul licitațiilor spațiilor comerciale, este rezultatul unei incompetențe și al unor interese financiare. Asta a declarat președintele Platformei DA, Dinu Plîngău în platoul postului TV N4. El susține că în tot acest scandal este vorba, mai degrabă, de o promisiune politică dată investitorilor.

DINU PLÎNGĂU, președintele Platformei DA: „Hai să spunem că se practică în toate țările promisiuni politice pentru anumiți investitori străini. Pentru că investitorii străini, eu nu vorbesc de cazul aeroportului, aici în genere este o temă separată, dacă vrei să vină un investitor mare să investescă în statul tău, să deschidă locuri de muncă, să plătească impozite și așa mai departe, tu trebuie să facilitezi anumite procese administrative și, inclusiv, să dai anumite strategii și uneori chiar politice pentru acest investitor, dacă el este unul strategic pentru economia ta. Deci nu văd nimic strașnic în asta”.

Dar ceea ce se întâmplă în jurul Aeroportului Chișinău nu are nicio legătură cu interesul național, spune Plîngău.

DINU PLÎNGĂU, președintele Platformei DA: „Dar când se întâmplă asemenea lucruri ca la aeroport, aici mai degrabă este un interes fie pecuniar, fie poate o promisiune politică. Ceea ce e mai grav, că aici nu este un interes național sau de altă natură, unu la mână, și doi la mână, pe lângă faptul că denotă un anumit interes, denotă incompetență. Incompetența și frica celor care la o anumită etapă, probabil, s-au gândit că o să fie tot bine, a apărut un mic scandal, ei s-au speriat, au dat înapoi, apoi iarăși s-au răzgândit și au zis să meargă mai departe”.

Amintim că, până acum două tendere pentru închirierea spațiilor de la Aeroport au eșuat, iar al treilea a fost pus pe pauză. Mai mulți politicieni din opoziția parlamentară și cea extraparlamentară, dar şi activişti civici consideră că licitația se desfășoară în interesul unei anumite companii străine, iar în spatele unor scheme și interese de la Aerogară ar sta ministrul Infrastructurii Andrei Spînu, acuzații respinse de acesta. Licitațiile de la Aeroport au intrat în vizorul procurorilor Anticorupție, care însă, după o perioadă au declarat că nu există temei pentru pornirea unui dosar penal.

În această săptămână, Guvernul a aprobat modificări la Legea activelor care nu pot fi supuse privatizării pentru reluarea licitației de la Aeroport, suspendată în 21 iunie prin decizia Curții Constituționale. Prin aceste amendamente, autoritățile vor să prelungească termenul de dare în arendă a spațiilor comerciale ale întreprinderii pe o perioadă mai mare de 3 ani, ceea ce ar fi potrivit pentru parteneriatele internaționale.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE