25.5 C
Chișinău

Crimă în Chișinău: Cel omorât era liderul unei grupări criminale. Declarații exclusive ale unui martor | VIDEO

Omor în plină stradă în sectorul Rîșcani al Capitalei. Un bărbat a fost împușcat mortal în timp ce se afla la terasa unui local, de către un alt bărbat cu cagulă pe cap, care a efectuat câteva împușcături din mers, pe trotinetă electrică, apoi a fugit.

Procuratura Generală a declarat că cetățeanul turc de 41 de ani, a fost împușcat cu trei gloanțe în cap și patru în spate, însă la moment nu se cunoaște modelul pistolului. Instituția mai anunță că pe caz a fost pornită urmărirea penală conform elementelor infracțiunii de omor comis cu deosebită cruzime.

În mai 2022, victima a fost reținută pe teritoriul Republicii Moldova, fiind anunțată anterior în căutare internațională de către autoritățile din Marea Britanie. Acestea îl căutau pentru executarea unei pedepse de 21,5 ani privațiune de libertate pentru comiterea infracțiunilor de deținere de arme de foc și muniții și comiterea altor fapte ilegale, pentru tragerea la răspundere penală pentru infracțiuni legate de traficul ilegal de droguri, dar şi pentru investigarea faptelor de conducere a unei organizații criminale.

Poliția examinează versiunea unei reglări de conturi între grupări sau lichidarea intenționată a bărbatului care ar fi putut face declaraţii într-un dosar. IGP a publicat pe rețele de socializare şi două poze ale suspectului.

Imagini cu presupusul ucigaș au fost surprinse şi de camerele din automobile, care au fost postate de proprietari.

Canal 5 a reușit să vorbească cu martorul ocular al crimei.

„S-au auzit trei împușcături. Am văzut un bărbat alergând. A fugit de aici, s-a urcat pe această trotinetă și a traversat drumul în vale”.

Cetăţeanul străin locuia nu departe de locul în care a fost ucis. Vecinul lui ne-a povestit că bărbatul s-a mutat acolo aproximativ acum un an și că nu a observat nimic suspect la el.

„El e un vecin de-al nostru. Îl vedem rar, dar îl vedem. Locuiește în blocul 7. Asta este. Bună ziua. Iese cu câinele la plimbare. Mai mult nu mă cunosc cu el. Foarte adecvat om, liniștit”.

Procuratura Generală mai notează că cetățeanul turc a fost reținut în Moldova în mai 2022, „dar din cauza că bărbatul a depus o cerere de azil către Inspectoratul General pentru Migrație, extrădarea a fost imposibilă. În octombrie, cererea de azil a fost respinsă. Această decizie a fost atacată la Judecătoria Chișinău sediul Râșcani. În urma unor multiple peregrinări a cazului de la judecătoria de fond la Curtea de Apel, menținerea Deciziei IGM a fost luată abia peste doi ani, în 3 iulie. Procuratura a explicat că faptul tergiversării îndelungate a examinării cererii de azil, de la depunere până în prezent, a dus la imposibilitatea menținerii în stare de arest a persoanei, și aplicarea unei măsuri preventive alternative. Despre situația creată, Procurorul General a informat și sesizat în aprilie Consiliul Superior al Magistraturii, dar CSM a respins adresarea acuzatorului”.

Presa scrie că victima este liderul grupării Tottenham Turks Izzet Eren. Când își ispășea pedeapsa într-o închisoare din Londra, a fost transferat într-un un penitenciar din Turcia în august 2019 și a fugit din arest o lună mai târziu. În mai 2022, a fost reținut în Moldova.

Șeful IGP Viorel Cernăuţeanu a menționat pentru radio Moldova că dosarul este gestionat de către Procuratură, iar măsurile de investigație sunt executate de către polițiști. El a menţionat că cetățeanul turc a fost ucis de un killer foarte bine pregătit.

Imediat după omor, polițiștii au organizat verificări pe drumurile de la ieșirea din Chișinău și în suburbii.

La momentul editării acestui material IGP nu anunțaseră prinderea criminalului înarmat și periculos. Oamenii legii îi îndeamnă pe cetățeni la calm şi dă asigurări că toată poliția este mobilizată pentru reținerea suspectului.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE