21.6 C
Chișinău

Un expert economic respinge declarația lui Radu Marian privind volumul record de finanțare externă: „Noi până azi nu am atins performanța lui 2014” | VIDEO

Președintele Comisiei Parlamentare pentru Economie, Buget și Finanțe, deputatul PAS Radu Marian a postat pe rețelele de socializare un videoclip în care spunea că în ceea ce privește cantitatea de fonduri strânse de la partenerii occidentali, actuala guvernare a lăsat cu mult în urmă toate guvernele anterioare.

RADU MARIAN, deputat PAS: „În perioada 2021-2023, în RM în administrarea statului au fost utilizate fonduri externe în mărime de 2 мmlrd 380 mln de dolari, ceea ce la cursul actual înseamnă 53 de mlrd 700 de mln lei. Pe parcursul a trei aniai guvernării actuale, suma finanțării externe atrasă este de aproximativ 8 ori mai mare decât în cei 8 ani de guvernare comunistă și de 4 ori mai mult decât în timpul guvernării Partidului Democrat – 2016-2018”.

Totodată, granturile, adică fondurile nerambursabile atrase în țară în cei trei ani de guvernare PAS, potrivit lui Marian, s-au ridicat la 11 miliarde 400 milioane lei.

RADU MARIAN, deputat PAS: „Aceasta este de câteva ori mai mult decât în timpul guvernării comuniștilor sau în timpul guvernării Partidului Democrat”.

La rândul său, expertul economic Veaceslav Ioniță menționează că înainte de a-și asuma merite pentru volumul finanțării externe și de a compara mărimea împrumuturilor și granturilor acordate atunci și acum, nu ar strica mai întâi să comparăm ce cât era asta atunci și acum în raport cu PIB-ul.

Expertul a declarat despre acest lucru în cadrul emisiunii ”Puls” de pe CANAL 5.

VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic: „RM în 2014 a primit sub formă de granturi pentru apă canalizare – 3% din PIB- 9 mlrd de lei. Noi până azi nu am atins performanța lui 2014”.

Potrivit lui Ioniță, astăzi volumul maxim de granturi atrase în țară nu depășește 2% din PIB. În postarea sa video, deputatul Radu Marian vorbește și despre ce proiecte de infrastructură și pentru ce sume au fost implementate în țară în ultimii ani.

Astfel, în 20212024, potrivit acestuia, 196 de proiecte de investiții sunt în curs de implementare sau au fost deja implementate pe utilizarea fondurilor externe. Numai în 2023, 1 miliard și 100 de milioane de lei din fonduri externe au fost cheltuiți pentru reabilitarea drumurilor naționale.

Veaceslav Ioniță ia în considerare acest fapt ca o picătură în ocean. Potrivit calculelor sale, pentru a se apropia din punct de vedere economic și infrastructural de UE, Moldova are nevoie de cel puțin 30 de miliarde de lei pe an.

VEACESLAV IONIȚĂ, expert economic: „Ca să aducem infrastructura la un nivel adecvat tu ai nevoie în Moldova să ivestești cam 10% din PIB, 30 de mld de lei, un mlrd și jumătate de euro. Evident, cu cteșterea în fiecare an. Deci, tu trebuie să investești 1,5 mlrd anul acesta, la anul și mai mult și tot așa până la 3 mlrd pe an pentru a moderniza totul drumuri, cafe ferată”.

Potrivit centrului analitic Expert-Grup, anul trecut, Moldova a primit împrumuturi și granturi de la Uniunea Europeană în valoare totală de circa 600 milioane de dolari, dintre care peste 125 milioane au fost clasificate ca granturi.

Cu toate acestea, cea mai mare parte a ajutorului extern care intra în țară este destinată acoperirii deficitului bugetar. În ceea ce urmează după 2024, cum a menționat mai devreme Ministerul Finanțelor, volumul asistenței externe va scădea – vor fi mai puține împrumuturi de la partenerii străini, iar volumul granturilor va scădea de aproape trei ori.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE