28.9 C
Chișinău

Un sportiv moldovean a obținut aurul, în Franța, pentru al doilea an consecutiv

Luptătorul de stil liber din Republica Moldova, Traian Căpățînă, a devenit pentru al doilea an consecutiv campion la Turneul din categoria World Series. Competiția a avut loc în Franța. Pe primul loc al podiumului de premiere a urcat și luptătorul moldovean de stil liber Vasile Diaconu, transmite NewsMaker.MD.

Pe 30 iunie, Centrul sportiv de pregătire a loturilor naționale a declarat că „luptătorul de stil liber Traian Căpățînă rămâne neînvins la lupte pe plajă”. Căpățînă a devenit pentru al doilea an consecutiv campion la Turneul din categoria World Series, găzduit de litoralul Saint Laurent Du Var, Franța.

„În finala categoriei de greutate de până la 90 kg, Traian a trecut de un adversar din Azerbaidjan”, au comunicat reprezentanții Centrului.

Potrivit sursei, pe primul loc al podiumului de premiere a urcat și Vasile Diaconu în categoria de greutate de 80 kg.

Menționăm, Traian Căpățînă a obținut și în 2023 medalia de aur la Campionatul European de Lupte pe Plajă pentru tineret, desfășurat în sudul Franței, la Saint-Laurent-du-Var.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE