20.2 C
Chișinău

Incendii în Turcia. Cel puțin 11 oameni au murit, alți zeci sunt răniți iar sute de animale au fost cuprinse de flăcări

Cel puţin 11 persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite într-un incendiu de vegetaţie care s-a extins din cauza unor rafale de vânt la cinci sate, în sud-estul Turciei, în noaptea de joi spre vineri, şi care a ucis sute de animale, relatează AFP, preluată de Digi24.RO.

Ministrul turc al Sănătăţii Fahrettin Koca a anunţat vineri un nou bilanţ de „11 morţi şi 78 de persoane afectate”, dintre care cinci au fost internate la terapie intensivă.

El a anunţat anterior un bilanţ de „cinci morţi şi 44 de răniţi, zece grav”, în această zonă rurală situată între oraşele Diyarbakir şi Mardin, în apropiere de frontiera cu Siria.

Potrivit ministrului, flăcările au fost controlate în noaptea de joi spre vineri, însă „eforturi de stingere continuă” vineri pe terenurile arse.

Un nou focar a izbucnit vineri dimineaţa în apropiere de satul Ergani, în aceeaşi regiune, însă a fost controlat.

Sătenii Köksalan – una dintre cele mai afectate localităţi – au declarat pentru AFP că şi-au pierdut jumătate dintre cele câteva mii de capre şi oi, ale căror cadavre zăceau pe pământul carbonizat.

Imagini difuzate în noaptea de joi spre vineri pe reţele sociale surprindeau un incendiu uriaş care lumina un cer roşu şi nori mari de fum.

Şapte echipe de urgenţă şi 35 de ambulanţe au fost trimise la faţa locului, a anunţat Fahrettin Koca.

Incendiul a izbucnit joi seara târziu, din cauza arderii unor mirişti într-o zonă situată la aproximativ 30 de kilometri sud de Diyarbakir, unde mercurul a urcat în termometre până la peste 40°C ziua, a anunţat ministrul de Interne Ali Yerlikaya. Flăcările s-au extins rapid din cauza rafalelor de vânt şi au ajuns la cinci sate.

Vara lui 2021 a fost marcată de incendii violente în sud-vestul Turciei, în zona muntoasă şi abruptă a provinciei Mugla, unde s-au plantat răşinoase.

Un incendiu a ameninţat atunci o centrală electrică. Populaţia descoperea, tot atunci, uluită, lipsa avioanelor bombardiere cu apă în stare de funcţionare .

Aproximativ 13.000 de hectare au fost distruse de incendii în Turcia în 2024, potrivit Sistemului European de Informaţii despre Incendii de Pădure (EFFIS). Incendiile se multiplică în întreaga lume şi sunt asociate unor fenomene diverse  – anticipate de către cercetători -, din cauza încălzirii globale.

Creşterea temperaturii, multiplicarea caniculelor şi scăderea precipitaţiilor în anumite locuri reprezintă o combinaţie ideală pentru apariţia incendiilor, care izbucnesc mai uşor atunci când vegetaţia şi solul sunt foarte uscate.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE