25 C
Chișinău

Primăria din Bălți ar datora unei întreprinderi peste 5 milioane de lei: Muncitorii sunt revoltați de situație și spun că nu-și primesc salariile la timp | VIDEO

Direcția Construcții și Reparații Drumuri din Bălți a ajuns într-o situație critică. Jurnaliștii de la TV Nord scriu că, potrivit directorului interimar al Direcției, primăria datorează întreprinderii peste 5 milioane de lei. Din această cauză angajații nu-și primesc la timp salariile și sunt nevoiți să supravețuiască din credite. Indignați de situație, muncitorii au dat buzna în sala unde consilierii locali desfășurau o ședință.

„Salariile nu sunt achitate la timp, mereu sunt rețineri, datorită gunoiștii pe care ne salvează, doar de acolo avem avansuri sau alt ceva, așa viață avem la DRCD, de parcă suntem „rațe urâte”, la BIO și alte organizații au mașini noi, tehnică bună. Când sunt probleme, DRCD merge și ziua și noaptea, dar pe noi să ne ajute și să ne intre în situație, nu”.

„Situația este foarte grea și în privința salariilor, mereu se întârzie salariile și demult nu s-au ridicat, chiar acum cu salariul în ziua de astăzi nu facem față, cu cheltuielile care sunt. Am luat credite și stau și plătesc credit”.

„Oamenii iau credite, împrumută de la cineva, iar după ce primesc salariul întorc înapoi, așa ne descurcăm de la lună la lună, împrumutăm de la cineva, de la alții, de la rude”.

Potrivit directorului Direcției drumuri, Cristina Sochircă, citat de către TV Nord, primarul de Bălți ar vrea ca întreprinderea municipală să falimenteze pentru a vinde terenul.

CRISTINA SOCHIRCĂ, director interimar DRCD: „Oamenii nu au echipament special. El pur și simplu, nu-În ce îi vedeți îmbrăcați, în asta lucrează ei. Tehnica securității nu există. Acele mașini, pe care le-ați văzut în video, este doar un procent din ce este acolo. Angajații nu au salarii, eu nu le pot achita și asta nu din cauza managementului prost, absolut deloc. Primăria are datorii față de întreprindere”.

Alexandru Petcov a lipsit de la ședința consiliului și nu a venit deocamdată cu o reacție la acuzațiile ce i se aduc. În replică, viceprimarul de Bălți, Ghenadie Șmulschii a negat învinuirile aduse edilului de Bălși și l-a acuzat pe directorul interimar al Direcției Drumuri de management defectuos al resurselor financiare.

GHENADIE ȘMULSCHI, viceprimar al orașului Bălți: „În patru ani, DRCD a câștigat pe evacuarea deșeurilor 15 milioane de lei. Unde sunt acești bani? De ce acești oameni nu au echipament necesar? Dacă sunteți managerul acestei întreprinderi, adresați vă la CNA, procuratură, scrieți o adresare. Eu înțeleg că este vorba despre utilizarea irațională a 15 milioane de lei”.

În cadrul întreprinderii municipale Direcția Construcții și Reparații Drumuri Bălți activează în jur de 200 de oameni. Potrivit responsabililor, drumarii din Bălți au un salariu ce variază între 6 și 7 mii de lei.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE