Deputatul independent, reprezentantul blocului politic „Victorie” Marina Tauber a primit premiul de stat al Federației Ruse – Ordinul Prieteniei. Ceremonia a avut loc la ședința Consiliului Dumei de Stat. Din numele liderului rus Vladimir Putin, ordinul a fost înmânat de președintele corpului legislativ, Veaceslav Volodin. Marina Tauber a spus că susţinerea Rusiei este foarte importantă pentru Moldova, menţionând relațiile vechi de prietenie dintre cele două țări. Tauber a mai declarat că scopul noului bloc politic „Victorie” este să scoată țara noastră din criză, iar în acest sens restabilirea parteneriatului strategic cu Rusia este una dintre sarcinile principale.
MARINA TAUBER, deputat independent: „Moldova permanent prospera și se dezvolta atâta timp, cât se mențineau relații bune, prietenoase, constructive cu Federația Rusă, cu țările CSI, cu țările Comunităţii Economice Euroasiatice. Și asta este sarcina noastră. Nu fotoliile, funcțiile sau dividendele politice, ci să reînviem acest parteneriat și, repet, aceste relații familiale, umane, pentru ca cetățenii noștri să se simtă în siguranță și să trăiască în condiţii normale”.
Marina Tauber a subliniat că nicio persecuție în Moldova nu va forța opoziția moldovenească actuală să se abată de la parcursul ales, iar lupta ei nu este politică, ci vizează bunăstarea și dezvoltarea țării.
Președintele Dumei de Stat Veaceslav Volodin, la rândul său, a spus că Tauber a făcut multe pentru ca relațiile dintre Rusia și Moldova să se dezvolte și să se consolideze, iar legăturile dintre cele două țări să fie și mai eficiente.
VEACESLAV VOLODIN, președintele Dumei de Stat din Federaţia Rusă: „Deputații din Parlamentul Republicii Moldova, care pledează pentru prietenie cu țara noastră, cu Duma de Stat, sunt nevoiţi să activeze în condiții grele, sunt supuși deschis presiunilor, șantajului, amenințărilor, în condițiile în care ei apără interesele țării lor, independența ei, pentru că doar un stat independent, doar cetățenii săi pot planifica viitorul. Și luând-o drept exemplu pe Marina Tauber, putem spune că sunt deputați care înțeleg aceste probleme, provocări, se confruntă cu amenințări, dar merg până la capăt, făcând totul ca noi să trăim în prietenie, pace, și să dezvoltăm relațiile”.
Marina Tauber spune că la întoarcere acasă se așteaptă la provocări din partea autorităților moldovenești.
MARINA TAUBER, deputat independent: „După ce am petrecut destul de mult timp în diferite tipuri de arest, şi în închisoare, şi în arest la domiciliu, diverse măsuri de reprimare, nu este un secret pentru nimeni că am mai multe dosare penale deschise pe numele meu, în cadrul cărora au loc câte 2-3 şedinţe săptămânal, eu mă aștept la provocări, dar ele nu mă sperie deloc”.
Autoritățile nu au comentat aceste declarații.
Marina Tauber a sosit la Moscova pentru a participa la Parada Victoriei. În 9 mai, deputatul independent, împreună cu șeful Găgăuziei Evghenia Guțul și liderul blocului moldovean de opoziție „Victorie” Ilan Şor, a participat la ceremonia de transmitere a unei părţi a Focului Veşnic, care a fost adus în Moldova.
Amintim că anterior, reprezentanții partidului de guvernământ i-au numit trădători pe politicienii care călătoresc în Rusia, iar procurorul general interimar Ion Munteanu a spus că Procuratura, SIS și structurile de urmărire penală monitorizează toate acțiunile care au loc în legătură cu participarea politicienilor noștri la evenimentele de la Moscova și că în timp fiecare acțiune va fi calificată. Este examinată și componenta infracțiunii de trădare.