Replici dure la adresa Veronicăi Dragalin de la un fost procuror anticorupție cu 18 ani de experiență în domeniu. „Procuratura Anticorupție poate investiga deputați, miniștri, judecători și procurori, chiar dacă șefa este de altă părere”. Este reacția Victoriei Furtună, procurorul în demisie al Procuraturii Anticorupție, după ce, Veronica Dragalin, s-a plâns că instituția pe care o conduce nu are resursele umane și materiale pentru a asigura munca în astfel de anchete.
Într-o postarea pe pagina sa de Facebook, procurorul anticorupție, Victoria Furtună, care și-a anunțat demisia din funcție la mijlocul lunii martie, după ce a acuzat puterea de fals în acte publice și imixtiune în justiție, o contrazice pe șefa procuraturii Anticorupție, care se plânge de lipsa unui sediu potrivit pentru a munci la dosarele de corupție mare, care-i revin după modificările făcute la lege.
„Procuratura Anticorupție POATE investiga deputați, miniștri, judecători și procurori, chiar dacă ȘEFA este de altă părere. Are cadrele necesare, iar calificările procurorilor pot invidia și structurile internaționale anticorupție. Cei mai mulți au lucrat, lucrează și vor continua să lucreze fără a amesteca legea cu confortul. Chiar dacă niște condiții umane ar scoate din tensiune și ar permite ca energia oamenilor să fie investită în dosarele examinate”, scrie procurorul.
În context, Furtună spune că principala piedică a activității PA sunt „acțiunile de intimidare”, care săptămânal sunt lansate de către primele persoane în stat împotriva justiției din Republica Moldova.
În concluzie, acuzatorul îndeamnă conducerea Procuraturii Anticorupție să demonstreze prin fapte că legea este una pentru toți, să evitate dublele standarde și împărțirea în „ai noștri și ai voștri”.
„Doar prin astfel de metode justiția și exponenții puterii își vor putea recăpăta încrederea din partea cetățenilor”, mai spune Furtună.
Amintim că, recent, procurorul-șef anticorupție, Veronica Dragalin, sa plâns că instituția pe care o conduce a rămas „total descoperită” cu privire la asigurarea operativă pe dosarele de competență. Mai exact, Dragalin susține că, din lipsă de spațiu, PA nu poate investiga cauzele de corupție la cel mai înalt nivel, or instituția, care ocupă în prezent același sediu cu Centrul Național Anticorupție, nu are resursele umane și materiale necesare, menționând că sarcina pentru identificarea unei clădiri revine Guvernului.
În replică, Daniel Vodă, comunicatorul Cabinetului de Miniștri, a spus că Executivul înțelege importanța asigurării condițiilor adecvate pentru Procuratura Anticorupție și este deschis pentru pentru identificarea unor opțiuni acceptabile pentru toate părțile implicate.
***
Toți cei care sunt împotriva închiderii Canal 5, împotriva cenzurii și încălcării libertății de exprimare, susțineți-ne!
Semnați petiția adresată conducerii țării, accesând ACEST LINK!