31.6 C
Chișinău

Agricultorii francezi și spanioli au blocat un punct comun de trecere a frontierei: Au transmis un „ultimatum” către UE | VIDEO

Circa 300 de agricultori francezi şi spanioli au blocat ieri, cu tractoarele, un punct rutier la frontiera dintre Franţa şi Spania. Aceştia au transmis un „ultimatum” către UE şi instituţiile comunitare, în special Comisiei Europene. Fermierii cer de la 1 iunie scutirea completă de taxe la combustibil şi energie folosite în producţia agricolă.

Agricultorii francezi şi spanioli s-au reunit joi, la bariera de la ambele părți ale frontierei, pentru a-și prezenta revendicările comune, fără să afișeze banderole sindicale, transmite AFP. Tractoarele, pe care erau inscripționate sloganuri precum „Gata cu veniturile” și „Fermieri, copiii visează, adulții mor”, au rămas parcate pe autostradă timp de mai multe ore, lăsând deschisă o bandă de circulație.

Fermierii au dat termen până la 1 iunie pentru ca UE să ajungă la o „taxă zero” pe gaz, electricitate şi motorină, inclusiv cea pentru agricultură.

Agricultorii din mai multe state ale UE s-au mobilizat masiv la manifestaţii de la începutul anului şi continuă să o facă. Ei protestează în special contra concurenţei neloiale făcute de produsele ucrainene, scutite atât de taxe vamale cât şi de obligaţia respectării standardelor europene, astfel că sunt comercializate în UE la preţuri sub cele ale producătorilor locali. De asemenea, numeroase produse agricole ucrainene nu ajung pe pieţele către care sunt expediate, şi rămân în statele UE, constată organizaţiile agricole.

Acestea au avertizat că „mii de exploataţii se confruntă cu ameninţarea iminentă de faliment”.

Agricultorii europeni denunţă în plus restricţiile ce le sunt impuse prin politicile de mediu înscrise în Pactul Verde al UE, preţurile de achiziţie prea mici pentru producţia lor în cadrul Politicii Agricole Comune a UE şi creşterea costurilor, unele din care sunt tot rezultatul noilor politici de mediu sau al unor decizii guvernamentale, precum creşteri de accize la combustibil ori eliminarea unor subvenţii, scrie AFP.

Autoritățile din ambele țări nu au reacționat deocamdată, dar anterior, premierul francez le-a promis agricultorilor noi măsuri de sprijin, în special în chestiunea terenurilor.

La rândul lui, Guvernul spaniol afirma în februarie că refuză să aloce mai multe ajutoare pentru agricultură, susținând că până acum au fost deja aprobate subvenții economice în valoare de 4 miliarde de euro, dintre care 1, 5 miliarde ajutoare directe pentru mediul rural.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE