28.3 C
Chișinău

Protest al activiștilor și susținătorilor partidului Renaștere, care se opun militarizării Republicii Moldova: „Autoritățile desenează ținta pe țara noastră!” | VIDEO

În fața Preşedinţiei a avut loc un protest al activiștilor și susținătorilor partidului Renaștere. Ținând în mâini jucării stropite cu suc de sfeclă roșie, care simbolizează sângele, manifestanții s-au pronunțat împotriva militarizării Republicii Moldova, acuzând pe șeful statului și autoritățile că bagă țara în război. Autoritățile nu au reacţionat deocamdată la acțiunea de protest și declarațiile participanților.

Manifestanții scandau „Autoritățile desenează ținta pe țara noastră!”, „Nu războiului!”, „Moldova – ţară neutră!”.

Protestatarii veniţi la Preşedinţie ţineau în mâini jucării de pluş stropite cu suc de sfeclă roșie.

CHIRIL ȘEVŢOV, activistul partidului „Renaștere”: „Nu avem nevoie de arme! Suntem o țară pașnică, neutră și vom apăra acest principiu în calitate de cetățeni ai acestui stat! Moldova este o țară pașnică!”.

Protestatarii s-au opus şi majorării bugetului militar al țării, spunând că banii ar putea fi cheltuiţi în scopuri pașnice.

IURI VITNEANSCHI, activistul partidului „Renaștere”: „Am venit astăzi la această acţiune ca să chemăm autoritățile la pace și în niciun caz să nu permită conflicte militare. Manifestaţia este un simbol a ceea ce vorbește și gândește fiecare locuitor al țării noastre. Cel mai mult ne temem de provocarea conflictelor militare”.

Am încercat să aflăm reacţia Preşedinţiei la protestul și declarațiile participanților. Serviciul de presă al instituţiei nu ne-a răspuns la telefon şi mesaje.

Anterior, președintele Maia Sandu a declarat că statul respectă dreptul cetățenilor la proteste pașnice, adăugând că nu pot fi tolerate provocările, care, potrivit ei, sunt organizate în Moldova de Federația Rusă prin intermediul partidelor de opoziție.

Nici purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, nu ne-a răspuns la apeluri și mesaje.

Anterior, vorbind despre statutul de neutralitate și creșterea cheltuielilor pentru armată, liderul PAS și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus că neutralitatea Republicii Moldova este consfințită în Constituție, dar ea trebuie apărată.

„Autoritățile vor întări capacitățile de apărare ale republicii. Vom investi în forțele noastre armate, lucru care din păcate nu prea s-a făcut de 30 de ani. Pentru că și neutralitatea trebuie apărată. Vom face acest lucru atât în cadrul parteneriatelor pe care le avem, dar vom considera și alte oportunități care pot veni din partea țărilor prietene”, a mai declarat Igor Grosu.

La sfârșitul anului trecut, premierul Dorin Recean afirma într-un interviu că „Neutralitatea este un fel de instrument de politică externă, dar nu asigură securitatea”. 

În ceea ce privește cheltuielile militare, el a menționat atunci: „Nu ar trebui să privim asta ca pe un cost. Nu, este o investiție în securitate. Iar oamenii, când văd că statul nu are instrumentele și capacitatea necesară pentru securitate, pleacă. Îşi iau capitalul de aici și investesc în altă parte”, a declarat Recean

Amintim că, bugetul de stat pentru acest an prevede cheltuieli pentru apărare de 1 miliard 639 milioane lei – cu 72 milioane 700 mii mai mult decât anul trecut. După cum a spus ministrul Apărării Anatolie Nosatii la un post TV, aceste fonduri sunt destinate să consolideze capacitatea de apărare a țării, în special să îmbunătățească sistemul de apărare antiaeriană.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE