31.6 C
Chișinău

Maia Sandu a decis: Cui va fi donat premiul de 30.000 de euro primit de Maia Sandu la Timișoara | VIDEO

Premiul „Timișoara pentru Valori Europene”, în valoare de 30 000 de euro, câștigat de președintele Maia Sandu va fi donat Asociației Obștești „Prietena Mea”, fondată de Ludmila Adamciuc. Anunțul a fost făcut astăzi pe pagina oficială a Președinției. 

Potrivit postării, asociația respectivă îi reprezintă pe copiii cu sindromul Down din țara noastră. „Asociația Obștească „Prietena Mea” are misiunea de a crește gradul de acceptare a dizabilităților prin informare, sensibilizare și abilitare atât a părinților copiilor cu nevoi speciale, cât și a societății.

„Prietena Mea” este vocea copiilor cu sindromul Down și promovează incluziunea lor, ca ei să trăiască în familii și comunități armonioase”, a menționat președintele.

Amintim că Maia Sandu a primit în 13 ianuarie premiul „Timişoara Pentru Valori Europene”, care este însoţit de suma de 30 000 euro. Decizia finală de acordare a distincției a fost luată de un juriu, iar premiul bănesc este susținut prin contribuția mai multor companii private din Timișoara, a scris presa română.

Subiectul a nemulțumit o din societate și a stârnit critici legate de faptul că, un șef de stat nu poate beneficia de astfel de remunerări financiare. Președinția a sesizat Centrul Național Anticorupție, iar instituția a anunțat că, regimul juridic al cadourilor nu este aplicabil în cazul acordării unor premii, având în vedere că termenul de „premiu” nu se regăsește în lista celor care definesc noțiunea de „cadou”.

Totodată, în răspunsul său, CNA a precizat că, instituția nu are competențe de interpretare a unui act normativ.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE