28.3 C
Chișinău

Vămi și trasee blocate, acuzații reciproce între fermieri și polițiști și întâlnire cu premierul Dorin Recean: Cum a decurs a 5-a zi de proteste ale fermierilor | VIDEO

Agricultorii din raioanele Hîncești, Leova, Căușeni, Nisporeni, Ungheni și Criuleni au blocat și astăzi vama Leușeni. Ei și-au lăsat tractoarele pe traseu și au venit la Chișinău pentru a avea un dialog cu reprezentanții puterii. În fața Parlamentului manifestanții au adus canistre pentru motorina românească, despre care ministrul Agriculturii a spus că întârzie să ajungă pentru că nu avea unde să o depoziteze și că, abia recent un agent economic a oferit spații pentru acets combustibil. În ajun, președintele Parlamentului a declarat la un post tv că nu se va întâlni cu agricultorii. În jurul orei 17.00 producătorii au deblocat traseul către vama Leușeni, până marți când urmează să aibă noi discuții cu premierul Recean.

Potrivit Serviciului Vamal, drumul de acces spre postul vamal Leușeni a fost blocat de fermieri aproximativ de la ora 9:00. Instituţia recomanda călătorilor să aleagă alte puncte de trecere a frontierei cu România.

„Vama Leuşeni blocată. Toţi băieţii pleacă la Parlament să cătăm acel dialog care lipseşte. Vă rog, înconjuraţi punctul vamal, astăzi nu va exista niciun filtru până nu avem dialog. Şi ne cerem scuze de la persoanele care le facem deranj”.

„Astăzi, cei din raionul Donduşeni, de la nord, agricultorii, s-au alăturat solidar agricultorilor de la Sud, Centru, şi am ieşit şi noi la un protest paşnic”.

În replică Poliţia a scris că regretă acțiunile unor producători agricoli, care cu nepăsare au abandonat tehnica agricolă pe traseul Leușeni, blocând astfel orice cale de acces. Potrivit IGP, vineri dimineaţa a parvenit un apel la 112 de la un bărbat cu probleme cardiace, căruia i s-a făcut rău în punctul de trecere a frontierei.

Oamenii legii spun că Serviciul de urgență nu a reușit să ajungă la el, aşa că polițiștii le-au oferit suport asistenților medicali. Pacientul a fost dus de aceştia până la ambulanța care stătea blocată pe traseu la aproape 1 km de punctul de trecere a frontierei.

Apoi el a fost transportat spre instituția medicală. Poliția s-a autosesizat pe acest caz, urmând să fie pornit un proces penal pentru îngrădirea accesului serviciului medical la acordarea ajutorului.

În context, IGP aminteşte repetat persoanelor care de mai multe zile perturbează traficul pe traseul Leuşeni, prejudiciind activitățile cotidiene și cele economice ale cetățenilor că, acțiunile lor nu trebuie să afecteze dreptul oamenilor la libera circulație, dar mai ales la sănătate.

De cealaltă parte, fermierii spun că acces pentru ambulanță către vamă există și că tot ce se face este show.

„Circulă absolut tot, în afară de autocarele mari și camioane. A intrat ambulanța, a ieșit, în rest totul e show. Puteți să vă deplasați în vamă și să filmați, este intrare cât pe dreapta, cât pe stânga la ieșire. Dau 150 de procente nu 100.  Circulația nu a fost blocată pentru micul trafic, e blocat traseul principal, dar este traseu prin câmp foarte bun”.

Ceva mai târziu, un autocar cu 6 pasageri a rămas blocat pe acostament în timp ce șoferul a încercat să ocolească porțiunea de traseu blocată de tehnica agricolă.

După mai bine de 8 ore, agricultorii au deblocat traseul către vama Leușeni, iar circulația mijloacelor de transport și-au reluat circulația în regim normal. Fermierii au anunțat că își retrag tractoarele până marți, când urmează noi discuții cu premierul Recean.

Între timp, fermierii care au ajuns la Parlament au cerut din nou o întâlnire cu administraţia de vârf a ţării, inclusiv cu președintele Parlamentului. Ei cer r subvenții suplimentare de 400 de milioane de lei pentru putea demara lucrările agricole de primăvară, deoarece cei 50 de milioane pe care i-au oferit autoritățile săptămâna trecută nu sunt suficienți și nici nu au ajuns, spun ei.

„Vrem să vedem și noi acest ajutor, unde s-a pierdut, poate pe drum l-au furat, nu știu, nu înțeleg. Ieri, am văzut niște cifre foarte mari 6,5 miliarde și toți agricultorii ne uităm unul la altul. Să facă public fiecare întreprindere care au primit aceste 6,5 miliarde public să fie făcut pe pagina Guvernului și să fie distribuit în toată țara”.

„Pentru seceta pe care am avut-o în 2023 să-mi achit creditul și banca mă sancționează și îmi pun sechestru pe casă, blochează conturile la soție, conturile mele toate sunt blocate și eu nu mai pot să fac nimic. Ei spun că ne dau 50 de milioane, 20 de milioane, i-au din gura copiilor, păi dacă ni le dați, dați le cu inima deschisă și noi nu veneam la ora actuală și să stați cu microfoanele în mine, eu eram bun venit, eu trebuie să muncesc pe câmp acum nu trebuia să stau să hotărăsc întrebările cu grâul”.

Agricultorii au adus în fața clădirii legislativului canistre pentru benzina românească, despre care ministrul Bolea a declarat că întârzie să ajungă pentru că nu avea unde să o depoziteze și abia acum un agent economic a oferit spațiile sale.

„Am adus recipiente, se plângeau că nu au unde păstra motorina, le-am adus recipientele și o să le aducem încă mai multe. Cineva a făcut o replică că nu se permite cu recipiente din plastic, le aducem din metal dacă trebuie”.

Joi, președintele Parlamentului a spus că nu va merge să discute cu fermierii care protestează. Igor Grosu a declarat în platoul TV8 că cel mai potrivit demnitar care ar trebui să meargă la întrevederi cu ei este ministrul Agriculturii, care a făcut foarte multe și face foarte mult pentru agricultori. Mai mult, şeful Legislativului i-a îndemnat pe fermieri să renunțe la proteste și să se așeze la masa de discuții cu Vladimir Bolea. Iar premierul Dorin Recean, aflat joi, într-o vizită de lucru la Nisporeni, la doar câteva zeci de kilometri de vama Leușeni, nu a mers la protestatari, chiar dacă știa că este așteptat de aceștia. Vineri, președintele țării, Maia Sandu a spus că nu a primit nici o solicitare de întrevedere din partea fermierilor.

MAIA SANDU, președintele țării: „Eu nu au primit o solicitare de întrevedere, de fiecare dată când a fost o solicitare m-am întâlnit și respectiv nu există o problemă în acest sens”.

Asociația Forța Fermierilor a mai menționat că declarațiile făcute de către premier pe o rețea de socializare, despre cele aproape șase miliarde lei oferite agricultorilor în patru ani, sunt manipulatoare. „Nu prea înțelegem de ce domnul prim-ministru nu verifică statistica, prezentată de domnul ministru al agriculturii, dar suntem gata să discutăm public orice cifră. Situația în ramură devine catastrofală și deja produce efect în lanț, întrucât incapacitatea de plată a fermierilor influențează volume de procurări
ale fertilizanților, pesticidelor, motorinei și altor resurse și, implicit, venituri în buget la capitolul TVA și accize.

Premierul a spus joi despre banii oferiți agricultorilor că „Acest ajutor imens a fost realizat și promovat de ministrul Bolea și Guvernul Republicii Moldova pentru toți fermierii – 6 miliarde în 4 ani! Însă, oricât ajutor s-ar oferi, 1 asociație din cele 30 continuă să fie nemulțumită și să șantajeze. Ministrul oferă soluții, dialog și resurse fără precedent în interesul tuturor agricultorilor. Care este interesul celor care blochează vămi, amenință și refuză dialogul?”, a scris premierul într-o postare pe Facebook.

Totodată, ieri când era audiat în Parlament pe subiectul protestelor, mi nistrul Agriculturii a explicat cum s-a format ajutorul de aproape 6 miliarde de lei, oferiți în 4 ani. ”În 2023 a fost 1 miliard 900, în 2022 -1 miliard 750 și în 2021 s-a început cu un miliard 100, după care s-au dat 250 milioane”, a declarat el.

Amintim că agricultorii din raioanele Hîncești, Leova, Căușeni, Nisporeni, Ungheni și Criuleni au blocat și joi, vama Leușeni.

După câteva ore, aceștia au deblocat-o doar pentru transportul curselor regulate. Fermierii vor motorina promisă din România și alocarea compensațiilor la fiecare hectar de porumb și floarea-soarelui, cultivate anul trecut.

În caz contrar, spun că vor falimenta și nu vor putea începe lucrările de primăvară. Ministrul Agriculturii a anunțat joi, că fermierii pot depune deja cererile la Agenția pentru Intervenție și Plăți în Agricultură, pentru a primi bani din cele 50 de milioane de lei, alocate recent și care sunt destinate în mare parte agricultorilor din Cantemir și Cahul, care au semănat porumb, cultură afectată enorm vara trecută, a precizat ministrul.

El a adăugat că în total, din 2020 și până acum, fermierii au fost ajutați cu aproximativ șase miliarde de lei. Cu detalii la subiect revenim.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE