37.7 C
Chișinău

Reacție din Tiraspol, după reuniunea grupurilor de lucru pe probleme economice de pe ambele maluri ale Nistrului: Rezultatele întâlnirilor sunt practic neconcludente | VIDEO

Biroul OSCE din Tiraspol a găzduit azi, reuniunea grupurilor de lucru pe probleme economice de pe ambele maluri ale Nistrului. Potrivit serviciului de presă al instituției, Discuția lor s-a axat pe diverse aspecte, și anume introducerea de către Chișinău a taxelor vamale în comerțul companiilor transnistrene și alte aspecte economice, precum și măsurile recente ale Tiraspolului care afectează munca fermierilor moldoveni din raionul Dubăsari. 

Șeful departamentului de dezvoltare economică din regiune, Serghei Obolonic, a declarat că rezultatele întâlnirii sunt practic neconcludente.

Serghei Obolonic a remarcat, de asemenea, micșorarea indicatorilor de import-export și a numit situația foarte dificilă pentru Tiraspol.

Canal 5 a solicitat un comentariu de la Biroul Politici de Reintegrare, însă instituţia ne-a spus că va veni ulterior cu informații detaliate într-un comunicat de presă. Până în momentul editării acestei știri, press-realise-ul nu a fost publicat.

Menționăm că la finele întrevederii, misiunea OSCE a încurajat ambele părți să identifice soluții practice, convenite de comun acord pentru toate disputele și să organizeze cât mai multe întâlniri posibil.

Amintim că, în stânga Nistrului au apărut nemulțumiri după intrarea în vigoare a noului Cod Vamal al Republicii Moldova, care elimină toate scutirile la plata taxelor vamale de care s-au bucurat anterior agenții economici din regiunea transnistreană. În reacție, administraţia de la Tiraspol a anunțat că anulează regimul vamal preferențial pentru fermierii din raionul Dubăsari, care deţin terenuri agricole amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol. Astfel, aceștia vor fi obligați să achite taxe în bugetul malului stâng al Nistrului.

De menționat că anterior, Biroul Politici de Reintegrare a declarat că în cazul survenirii unor asemenea situații, în baza calculelor și mecanismelor argumentat formulate de Secția agricultură și cadastru a Consiliului raional Dubăsari se vor oferi compensații parțiale.

Biroul Politici de Reintegrare a mai remarcat anterior că „întreprinderile din regiunea transnistreană desfășoară activități de comerț exterior exclusiv pe baza documentelor emise de structurile abilitate ale Republicii Moldova și prin punctele vamale constituționale” și a subliniat că „în consecință, trebuie să respecte normele legale aplicate nediscriminatoriu în privința tuturor întreprinzătorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.”

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE