17.7 C
Chișinău

PA confirmă că noul primar ales al comunei Bubuieci din partea PAS, Alexei Percemlî, este acuzat într-un dosar pornit pe fapte de corupție | VIDEO

Procuratura Anticorupție confirmă că noul primar ales al comunei Bubuieci, Alexei Percemlî, este acuzat într-un dosar pornit pe fapte de corupție. Mai exact, acesta este învinuit, alături de o femeie, de comiterea infracțiunilor de trafic de influență săvârșit de două sau mai multe persoane.

Potrivit PA, cauza penală a fost instrumentată de Centrul Național Anticorupție, sub conducerea procurorilor anticorupție, fiind expediată în judecată în ianuarie 2021. La moment, cauza se examinează la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucan.

Conform acuzațiilor aduse, Percemlî, împreună cu femeia alături de care este învinuit, ar fi pretins și primit de la un cetățean 2000 euro, în vederea favorizării acestuia, în sensul eventualei angajări în cadrul SIS, au menționat oamenii legii pentru Newsmaker.md.

Potrivit PA, în anul 2018, sub pretextul influenței asupra angajaților CNA și ai PA, ar fi pretins de la un cetățean suma de 7000 euro și 15 000 lei, pentru a-i determina pe ultimii să-l scoată de sub urmărirea penală și pentru a contribui la restabilirea în funcția deținută anterior, primind 3000 euro în acest sens. Ulterior, potrivit PA, cei doi ar mai fi pretins de la aceeași persoană 6000 euro, primind 4000 euro și 15 000 lei.

PA menționează că orice persoană, acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Amintim că, CEC a anulat recent rezultatul alegerilor locale din noiembrie 2023, care au avut loc la Bubuieci, după ce candidatul MAN, Leonid Umaneț, care a câștigat atunci scrutinul, nu ar fi putut să dovedească că are studiile generale – o condiție obligatorie pe care trebuie să o întrunească candidații la funcții elective.

Comuna și-a ales primarul, repetat, pe 11 februarie. În urma scrutinului, câștigător a ieșit candidatul PAS, Alexei Percemlî.

La rândul său, MAN și Umaneț au criticat CEC pentru că au organizat alegerile, deși pe rol în instanță sunt active trei contestații. Ei au declarat că vor ajunge și la CEDO pentru a-și face dreptate și au îndemna oamenii să recunoască alegerile din 11 februarie ca fiind „nevalide”. În plus, Umaneț a declarat că prezentase toate actele necesare, inclusiv diploma de studii.

Câteva zile mai târziu după ce Percemlî a fost ales primar, jurnalistul Gabriel Călin a anunțat că candidatul PAS ar fi cercetat pentru acte de corupție. Întro reacție publică, Percemlî a recunoscut că este vizat într-un dosar penal, însă s-a declarat nevinovat.

„Nu sunt probe”, a spus el. Iar Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Alexandru Berlinschi, a declarat pentru Canal 5 că un proces judiciar în privinţa unui candidat electoral nu poate fi un obstacol pentru alegerea acestuia. El a menționat că persoanele condamnate printr-o hotărâre judecătorească definitivă sunt private de dreptul de a fi alese.

Procuratura Anticorupție nu ne-a răspuns deocamdată la solicitarea de a ne oferi detalii. Iar anterior, reprezentanții PAS au refuzat să ofere comentarii cu privire la acest caz, menționând că Percemlî va veni cu informații într-o postare.

Amintim că, alegerile locale repetate din comuna Bubuieci au fost câștigate de candidatul PAS, Alexei Percemlî. Scrutinul în Bubuiueci a avut loc duminică, după ce CEC a declarat nul rezultatul alegerilor de anul trecut.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE