31.6 C
Chișinău

La Tiraspol are loc întâlnirea grupurilor de lucru de pe ambele maluri ale Nistrului. Ce probleme sunt pe ordinea de zi? | VIDEO

Biroul OSCE din Tiraspol a găzduit azi, reuniunea grupurilor de lucru pe probleme economice de pe ambele maluri ale Nistrului. Potrivit mass-media din regiunea transnistreană, agenda include probleme legate de taxele vamale, plata pentru poluarea mediului, precum și sectorul bancar. O altă temă de discuții a fost mecanismul activităţii fermierilor moldoveni în raionul Dubăsari.

Biroul Politici de Reintegrare a confirmat întrevederea pentru Canal 5, dar a refuzat să ne prezinte ordinea de zi a ședinței și să ne spună cine participă la aceasta. Instituţia ne-a spus că va veni ulterior cu informații detaliate într-un comunicat de presă.

Amintim că în stânga Nistrului au apărut nemulțumiri după intrarea în vigoare a noului Cod Vamal al Republicii Moldova, care elimină toate scutirile la plata taxelor vamale de care s-au bucurat anterior agenții economici din regiunea transnistreană. În reacție, administraţia de la Tiraspol a anunțat că anulează regimul vamal preferențial pentru fermierii din raionul Dubăsari, care deţin terenuri agricole amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol.

Astfel, aceștia vor fi obligați să achite taxe în bugetul malului stâng al Nistrului. De menționat că anterior, Biroul Politici de Reintegrare a declarat că în cazul survenirii unor asemenea situații, în baza calculelor și mecanismelor argumentat formulate de Secția agricultură și cadastru a Consiliului raional Dubăsari se vor oferi compensații parțiale.

Biroul Politici de Reintegrare a mai remarcat anterior că „întreprinderile din regiunea transnistreană desfășoară activități de comerț exterior exclusiv pe baza documentelor emise de structurile abilitate ale Republicii Moldova și prin punctele vamale constituționale” și a subliniat că „în consecință, trebuie să respecte normele legale aplicate nediscriminatoriu în privința tuturor întreprinzătorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.”

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE