31.2 C
Chișinău

Unde este adevărul? În timp ce Spînu declară că nu a avut nimic de-a face cu asta, scrisoarea companiei „Lagardere” demonstrează legături cu autoritățile moldovenești | VIDEO

O scrisoare de intenție a companiei franceze „Lagardere”, interesată de închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău, a fost făcută publică de bloggerul Eugen Luchianiuc. Din documentul trimis încă în luna aprilie a anului trecut Guvernului de la Chișinău reiese că această companie ar fi purtat discuții de mai mult timp cu factorii de decizie de la noi despre intenția sa de a intra în posesia spațiilor comerciale din Aerogară. Se întâmplă după ce ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, la o emisiune de la ProTV a negat că ar fi abordat subiectul cu firma respectivă.

Documentul publicat de Eugen Luchianiuc, arată că firma franceză „Lagardere Travel Retail” ar fi purtat discuții de mai mult timp cu autorități de la Chișinău privind închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău.

Mai mult, scrisoarea ar fi fost expediată către Guvern și administrația Aeroportului încă în data de 4 aprilie 2023 și înregistrată în 6 aprilie, la doar câteva zile după ce aeroportul a reintrat în gestiunea statului, iar discuțiile ar fi început încă pe vremea când aerogara se afla în concesiune.

„Vă mulțumim, încă o dată, pentru disponibilitatea Dumneavoastră și pentru discuțiile avute până în prezent, în cadrul cărora ne-ați acordat șansa de a vă prezenta principalele aspecte ale proiectului nostru de dezvoltare în Republica Moldova”, se menționează chiar din prima frază a scrisorii.

În continuare, semnatarul menționează că „Lagardere” a dezvoltat o rețea vastă de magazine de tip Duty Free, Food Service și Travel Essentials și că ar dori să-și extindă afacerea și la aeroportul din Chișinău.

„Așa cum vă prezentam și în discuțiile noastre anterioare, prima etapă a proiectului nostru de dezvoltare în Republica Moldova vizează spațiile comerciale din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău. Având în vedere experiența noastră internațională și în România, ne dorim să operăm atât spațiile comerciale cu profil de activitate Duty Free, cât și cele de tip restaurant și cafenea”, se menționează în scrisoare.

Potrivit scrisorii, expeditorul susține că înțelege că, odată cu recuperarea integrală a activelor din aerogară de la fostul concesionar, Aeroportul de la Chișinău trebuie să găsească o soluție rapidă și eficientă pentru a înlocui operatorii economici ce desfășoară în prezent activitate în aeroport”.

Menționăm că nu putem confirma veridicitatea scrisorii apărute în spațiul public. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a negat la 13 fabruarie orice legătură cu compania „Lagardere”, lucru confirmat și de purtătorul de cuvânt al instituției, Alina Pisica, de la care am încercat să aflăm dacă scrisoarea este sau nu autentică.

ALINA PISICA, comunicatorul Ministerului Infrastructurii: „Domul Spânu nu era ministru atunci și confirmă declarațiile de la ProTV că nu a avut și nici nu are nimic cu această companie.
– Dar scrisoarea a parvenit, a fost înregistrată?
– Nu cunosc această detalii, dar noi nu eram la minister, domnul ministru nu era la conducerea MIDR la data care este indicată pe scrisoare”.

Contactat de noi pentru a afla dacă este sau nu veridic răvașul, când au început și până la ce etapă au ajuns discuțiile la nivel de Guvern cu firma franceză, purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, ne-a spus că un asemenea document nu a fost înregistrat la Cancelaria de Stat și ne-a redirecționat la Agenția Proprietăți Publice.

La rândul său, directorul Agenției, Roman Cojuhari ne-a spus că verifică dacă se regăsește sau nu documentul în corespondența APP și revine cu un răspuns, dar ulterior nu ne-a mai răspuns la telefon. Anterior însă, după acuzațiile mai multor politicieni privind faptul că deja caietul de sarcini al licitației a fost scris, astfel încât compania franceză „Lagardere” să câștige, Roman Cojuhari a răspuns că acest atac este plătit de cei care dețineau afaceri anterior la aeroport și că își dorește ca licitația să fie transparentă.

Am sunat pentru detalii și la compania franceză „Lagardere”, dar la numărul de telefon al sediului din Chișinău ne-a răspuns un alt agent economic.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE