31.2 C
Chișinău

Asistenți personali la ședința CMC: Unii consilieri au acuzat PAS că ar fi adus un tânăr, în scaun cu rotile și a fost lăsat să se târâie pe jos. Cum a răspuns fracțiunea | VIDEO

Mai mulți asistenți personali din capitală au mers astăzi la ședința Consiliului Municipal Chișinău, împreună cu persoanele cu dizabilități pe care le îngrijesc. Ei sunt nemulțumiți că aleșii locali nu au inclus subiectul care vizează asistenții personali, de a anula decizia autorităților municipale de reducere la jumătate a salariului și concediere a unora dintre ei. În timp ce se discuta despre audierea șefului Direcției Sănătate la acest subiect, un tânăr în scaun cu rotile a fost adus în fața tribunei și a fost lăsat să se târâie pe jos în fața consilierilor. Această situație a stârnit reacții diferite din partea unor consilieri, care au acuzat PAS că a organizat un show politic.

Cei veniți la ședința CMC, majoritatea părinți, asistenți personali ai propriilor copii cu dizabilități severe și-au arătat nemulțumirea față de deciziile legate de activitatea asistenților personali.

„Considerăm că le sunt încălcate drepturile persoanelelor cu dizabilități: dreptul la egalitate, la incluziunea socială, drepturile la viață – ei nu pot exista fără noi. Ei nu se pot scula din pat, nu se pot îmbrăca, nu pot mânca. O persoană cu dizabilități severe are nevoie de cineva care să-l susțină. Dacă noi suntem concediați, li se închide aerul, cum s-ar spune”.

„Nu vor să ne achite salariul pentru 8 ore lucrate, ei vor să ne reducă din salariu, dar noi nu putem lucra cu jumătate de salariu, nu putem trăi. Cu ce vom achita serviciile comunale? Nu este posibil de trăit așa deja”.

„Să lase în pace asistenții să lucreze, să fie lângă copii lor și rudele lor. Nu dă doamne la nimeni să fie invalid. Fiul meu stă la pat de 13 ani, iar de cinci ani nu vorbește, dar ei vor să ne lase fără lucru și fără salarii, asta este bătaie de joc față de oamenii bolnavi”.

„Noi vrem ca să ne dea salariile înapoi, să ne lase să lucrăm ca să avem grijă de copiii noștri, care au nevoie doar de noi, ei fără noi nu există”.

În susținerea asistenților personali, la ședința CMC au venit și reprezentanții Centrul pentru drepturile persoanelor cu dizabilități.

RADU BOBEICĂ, jurist, Centrul pentru drepturile persoanelor cu dizabilități: „Noi am venit să susținem persoanele cu dizabilități severe și mai ales acele care beneficiază sau ar trebui să beneficieze de funcția de asistent personal. Este o încălcare flagrantă, foarte grabă în adresa drepturilor acestora. Practic iarăși s-a lovit în drepturile persoanelor cu dizabilități”.

Consilierii PAS au propus ca la acest subiect să fie audiat șeful Direcției asistență socială, Vladimir Bolocan. Propunerea însă a fost respinsă. Pentru audierea lui Bolocan au votat, 20 de consilieri municipali ai PAS, 29 s-au abținut, iar un consilier a votat împotrivă.

În acel moment, în fața aleșilor locali a fost adus un tânăr cu dizabilități. Băiatul a fost dat jos din căruciorul cu rotile și a fost lăsat să se târască pe podea.

Unii aleși locali susțin că băiatul în cărucior a fost adus de către consilierii PAS pentru a face show.

CORNELIU PÎNTEA, consilier MAN: „Chiar nu este frumos ce se întâmplă acum în sală. Eu înțeleg că majoritatea, chiar și colegii de la PAS, înțeleg că ceea ce se face aici este un show de prost gust. Aduceți oameni care chiar nu ar trebui să fie aici. Eu înțeleg problemele tuturor, le înțeleg perfect”.

Cei din PAS au negat acuzațiile.

ZINAIDA POPA, președintele fracțiunii PAS în CMC: „Din păcate, noi suntem martorii unei grupări în CMC, bazată doar pe interese și este împotriva oamenilor. Noi insistăm ca fracțiune pentru rezolvarea acelor probleme a serviciilor de asistență personală, a grupelor cu program prelungit și a compensațiilor, fiindcă am fost aleși ca să rezolvăm problemele oamenilor și nu interesele proprii”.

Anterior, asistenții personali au depus o petiție online prin care au cerut primăriei anularea ordinului de concediere a mai multor asistenți personali, și de reducere cu 50% a salariilor celor rămași. Adresarea a fost lăsată și astăzi în incinta instituției.

Potrivit dispoziţiei semnate în 3 ianuarie, de șeful Direcției Sănătate și Protecție Socială a municipiului Chișinău, Vladimir Bolocan, toți asistenții sociali personali care sunt pensionari, 190 de persoane, care anterior primeau salarii din Fondul de sprijin al populației, vor fi demişi. Restul de 2.100 de asistenți personali vor fi salarizaţi doar cu jumătate de normă.

Anterior, reprezentanții Primăriei Chișinău au declarat că sarcina asupra bugetului municipal a crescut semnificativ și din acest motiv nu este posibilă plata integrală a salariului asistenților sociali personali. Până la asta, primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a acuzat autoritățile centrale de finanțare insuficientă a municipiului și le-a cerut să aloce mai mulți bani Capitalei pentru programele sociale. El a afirmat că municipiul Chișinău transferă 23 de miliarde de lei în bugetul public, de unde doar circa trei miliarde de lei sunt returnate capitalei.

În replică, Ministerul Finanțelor a precizat că în bugetul de stat pentru 2024 nu s-a redus cuantumul contribuțiilor la bugetul municipiului Chișinău, ci, dimpotrivă, a crescut cu 81 milioane de lei.

Ministrul Muncii Și Protecției Sociale spunea recent că Guvernul asigură remunerarea asistenților personali din raioane și municipiul Bălți, însă municipiul Chișinău și UTA Găgăuzia trebuie să identifice fonduri în bugetul local pentru salarizarea asistenților personali. Potrivit lui, numărul asistenților personali din Chișinău nu este atât de mare încât salarizarea lor să reprezinte o povară pentru bugetul municipal.

Potrivit datelor, în total, în țară sunt aproximativ 7200 de asistenți personali. Aceștia au un salariu ce poate ajunge la 5000 lunar.

Inițiativa de a veni cu tânărul în scaun cu rotile la ședința CMC de astăzi a venit de la persoana care are grijă de acest băiat, nu de la consilierii PAS din CMC. Este precizarea oficială făcută de fracțiunea PAS în Consiliul Municipal Chișinău, după ce în presă au apărut mai multe critici la acest subiect.

Consilierii partidului de guvernare mai notează că de două luni, acești oameni vin la primărie și cer să le fie plătite în continuare salariile, așa cum a fost în ultimii 4 ani. În acest context, PAS îndeamnă consilierii municipali să aprobe bugetul cu liniile destinate asistenților personali, a grupelor cu program prelungit și compensațiile la căldură pentru pensionari și familiile nevoiașe din bugetul Primăriei Chișinău.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE