18.3 C
Chișinău

Procuratura Anticorupție: Nu există nicio decizie finală privind mutarea în sediul Academiei de Științe, în prezent se caută spațiu | VIDEO

Procuratura Anticorupție a venit cu precizări, după ce comunitatea academică s-a arătat îngrijorată de intenția procurorilor de a se muta în sediul Academiei de Științe a Moldovei. Procuratura declară că încă nu este o decizie finală în acest sens, dar că nu este vorba despre sediul central al Academiei din bulevardul Ștefan cel Mare numărul 1.

Într-un răspuns pentru Canal 5, Procuratura Anticorupție a precizat că Guvernul urma să asigure instituția cu o clădire în urmă cu 8 ani. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, căutările unui sediu potrivit continuă.

„Potrivit legii din iulie 2023, Guvernul și Procuratura Generală, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii, vor întreprinde măsuri ca să identifice un sediu potrivit pentru Procuratura Anticorupție, care presupune o amplasare centrală în apropierea Procuraturii Generale, dar și a judecătoriilor unde procurorii anticorupție reprezintă acuzarea Judecătoria Buiucani și Curtea de Apel Chișinău cu sediul la Botanica. Acest sediu necesită minimum 1500 de m2 în care ar putea activa aproximativ 200 de angajați, locuri de parcare și o intrare separată care poate fi securizată”, se arată în comunicatul Procuraturii.

Cât privește sediul vechi al Procuraturii Generale, acesta necesită cheltuieli considerabile și timp pentru finalizarea construcției și nu dispune de spațiu suficient pentru efectivul de procurori anticorupție, se mai menționează în scrisoare.

„Avem toată stima și respectul pentru Academia de Știință și rolul său important în societatea noastră. Nu este vorba despre dislocarea Academiei din clădirea Academiei din bulevardul Ștefan cel Mare 1, unde pentru moment două etaje sunt libere și nefolosite. Trecerea bunurilor de proprietatea publică a statului din gestiunea unei instituție la alta, ține de competența Guvernului. Până în prezent, nu este o decizie finală în acest sens cu privire la sediul Procuraturii Anticorupție. Dar suntem siguri că vom ajunge la o decizie care folosește bugetul și proprietatea publică a statului în mod eficient și necesar”, mai precizează instituția.

Totuși, Procuratura Anticorupție nu a specificat despre ce clădire ar fi vorba. Reacția vine după ce Academia de Științe a Moldovei a adoptat la finele săptămânii trecute o declarație prin care își exprimă nedumerirea și totalul dezacord cu faptul că în una dintre clădirile sale ar putea să se mute Procuratura Anticorupție, așa cum a declarat, recent, șefa procuraturii Veronica Dragalin.

Comunitatea academică dezaprobă un asemenea scenariu și spun că sediul Academiei are statut de monument de valoare națională cu o infrastructură internă specifică destinată cercetării și nu activităților cu regim special. Anterior, ministrul Justiției Veronica Mihailov-Moraru a declarat că autoritățile au identificat un posibil nou sediu pentru Procuratura Anticorupție. Ea nu a menționat locația exactă, dar a spus că spațiul va fi supus unei expertize tehnice.

Ministrul a explicat că decizia vine în contextul creșterii personalului Procuraturii Anticorupție și a necesității unui spațiu mai mare și mai bine echipat.

În prezent, Procuratura Anticorupție se află în sediul Centrului Național Anticorupție, ocupând aproximativ 40 de birouri și 950 m2, potrivit datelor Procuraturii.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE