Agricultorii din raionul Cahul au protestat cu tehnică agricolă. Fermierii susțin că sunt disperați pentru că au puține resurse pentru a putea începe lucrările de primăvară. Aceștia au anunțat că manifestația este organizată pe o perioadă nedeterminată, iar tractoarele vor fi concentrate în două puncte din sudul țării. Între timp, Guvernul a anunțat că a alocat 50 de milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru agricultorii care au avut de suferit din cauza secetei și a grindinei din anul trecut.
Potrivit organizatorilor, aproximativ 40 de agricultori și-au aliniat tractoarele în coloane, de-a lungul a două trasee din raionul Cahul. Este vorba de intersecția Centurii Cahul-Oancea și Cantemir – Cahul, între satele Tretești și Roșu.
După câteva ore, tractorișii au mers într-un marș spre vama Oancea după care au revenit la locul inițial. Agricultorii susțin că nu-și imaginează cum vor începe lucrările de primăvară în condițiile în care nu dispun de finanțele necesare pentru acestea.
„Noi ne-am adunat să ne cerem cerințele noastre care au fost date către guvernare, totuși, să fie îndeplinite și totuși statul să ne audă și guvernanții să ne audă. Iată a venit primăvara, noi acum trebuie să ieșim în câmpuri să muncim, noi bani nu avem de motorină, bani de semnițe nu avem, bani de îngrășăminte nu avem, noi suntem la limită”.
„Nu se mai poate de lucrat mai departe așa cum vor ei. De doi ani de zile suntem în faliment. Nimic, nicio copeică nimic, nu putem nimic. Îngrășămintele cât sunt de scumpe, zece mii tona, dar acuș se începe semănatul, nicio copeică nu avem nimic. Cu ce să semănăm pământul?”.
Gheorghe Jurcanu din raionul Cahul face agricultură de 24 de ani. Fermierul a declarat pentru postul nostru de televiziune că cei prezenți la manifestație, nu vor pleca până nu vor obține ajutorul statului.
El spune că, mulți au ajuns într-o situație critică din cauza creșterii prețurilor la carburanți și pesticide, a scăderii prețurilor la produsele agricole, lipsei forței de muncă și a secetei din vara anului 2023.
GHEORGHE JURCANU, agricultor din raionul Cahul: „Motorină nu avem, posibilitatea de a cumpăra îngrășăminte nu avem, dar în câmp trebuia să fim de o săptămână în urmă. Noi, mâine vom fi mai mulți, vă spun așa cum este, noi mâine o să fim mai mulți. Parlamentarii noștri nu înțeleg o treabă că noi nu avem nici cu ce alimenta tractorul ca să ieșim în câmp. Nu s-o dat nici motorina, nu s-a dat niciun ajutor la niciun agricultor. Toți sunt aici, toți sunt executați de vânzători de imputuri, de bănci, sunați în fiecare zi. Dacă mâine vine motorina și banii pe conturi sau subvențiile să ni le dea, măcar subvențiile la care avem dosarele depuse din luna septembrie octombrie. Dacă ne dau banii aceștia, noi de mâine suntem în câmp”.
Asociația Forța Fermierilor a anunțat că susține protestul agricultorilor din sudul țării chiar dacă nu este organizat de asociație. Acțiunea de protest a fost supravegheată de Poliția care spune că a documentat câteva nereguli.
ARTUR LEONTE, șef Secție securitate publică, IP Cahul: „Cu părere de rău, cinci unități de transport au fost întoarse înapoi din motivul că nu aveau toate actele necesare care permit exploatarea mijloacelor de transport pe drumurile publice. În continuare noi vom fi prezenți pentru monitorizarea manifestației date”.
Cât fermierii protestau, Guvernul a aprobat alocarea a 50 de milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru cei din Sudul țării care au suportat pierderi de pe urma secetei din anul trecut, dar și pentru agricultorii din Briceni, culturile cărora au fost nimicite de grindină.
Despre asta a anunțat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii: „Hotărârea prin intermediul căreia vor fi făcute plăți de 50 de milioane de lei pentru a reduce din pierderile agricultorilor care au suferit din urma secetei în baza actelor. Nu putem cunoaște sigur evident după ce vor fi primite dosarele la AIPA, 402 de agricultori din Cahul la etapa actuală, iarăși sunt date absolut preliminare. Sunt 187 de agricultori din Cahul, este un mare adevăr că agricultorii din Cahul au avut de suferit de secetă. La fel de mult au suferit și agricultorii din Ștefan Vodă. Și agricultorii vor primi banii în cont pentru seceta din 2023, în baza actelor constatate de către Comisiile Situații Excepționale raionale. Se începe de la o mie de lei până la 2 500 de lei, în funcție de gradul de afectare de secetă”.
Anterior, Asociația Forța Fermierilor spunea că ar avea nevoie de aproximativ 400 de milioane de lei pentru a-și acoperi pierderile. Ministrul recunoaște că ajutorul este mic, dar este unul țintit.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii: „- Totuși, ei spun că nu este suficient.
– Categoric, dar atât se poate. Atât este posibilitatea Ministerului Agriculturii și a Guvernului. Noi vorbim despre o atitudine țintită, la toți agricultorii le este foarte greu, dar din toți noi am identificat că cei care au avut pierderi de peste 60 la sută, lor le este cel mai greu”.
La finele lunii ianuarie, mai mulți fermieri din raionul Cahul au semnat o declarație în care cere autorităților adoptarea unor măsuri urgente pentru a oferi suport fermierilor afectați de crizele anilor 2022-2023. Ei spun că se află în prag de faliment.
Anterior, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii Vasile Șarban ne-a spus că, la falimentarea unor fermieri au dus consecințele secetei și supra îndatorarea agricultorilor de la bănci, comisia specială examinează situația producătorilor agricoli care se află în dificultate, iar multe din cazuri au fost rezolvate deja.
Purtătorul de cuvânt al Executivului Daniel Vodă a declarat că autoritățile ajută țintit fermierii și nu doar membrii unei singure asociații, inclusiv prin debursarea subvențiilor, care în 2023 au constituit 1,9 miliarde de lei, TVA rambursat, dar și obținerea certificatelor de forţă majoră.