20.5 C
Chișinău

Angajat al CFM din Basarabeasca, care crește de unul singur două fiice, spune că nu a primit salariul din luna octombrie: „Bani nu-s. Credite, datorii, este foarte greu” | VIDEO

Petiția semnată ieri de către protestatari de la Calea Ferată din Basarabeasca a fost depusă astăzi la Sindicatul feroviarilor din Chișinău. Oamenii sunt nemulțumiți pentru că, de câteva luni nu și-au primit salariile și nu au din ce trăi. Ei cer autorităților achitarea restanțelor până la 20 februarie. Guvernul anunță că, se caută soluții pentru a rezolva problema. Canal 5 a fost la unul dintre protestatarii din sudul țării. Bărbatul crește de unul singur două fiice. Cum se descurcă familia fără bani, de câteva luni, vedeți din subiect.

Dumitru Vracischi, în vârstă de 39 de ani, este de 8 ani sudor la Calea Ferată din Basarabeasca. Bărbatul este văduv. În urmă cu 5 ani și-a pierdut soția și este nevoit să se descurce de unul singur cu toate grijile casei. Pune că are un salariu de aproape 5 mii de lei, dar pe care nu-l mai primește din luna octombrie. Ca să poată supraviețui, mai muncește cu ziua prin sat, atunci când îl cheamă cineva. Puținii bani pe care îi face abia de-i ajung pentru produsele alimentare.

DUMITRU VRACISCHI: „Am început să construiesc, dar reparația nu o pot termina, deoarece nu am finanțe. Bani nu-s. Credite, datorii, înțelegeți că este foarte greu. De unul singur le trag pe toate, ajutor nu am, singur lucrez, doar Calea Ferată este scăparea mea, salariu este scăparea mea. Mau multe finanțe cum se zice nu am”.

Dumitru spune că, a fost nevoit să ia două credite pentru a-și întreține cele două fiice. Una este studență, iar alta are doar 13 ani. Bărbatul spune că visează ca fetele sale să aibă propria cameră, dar din cauza lipsei finanțelor dorința rămâne a fi doar un vis neîmplinit, deocamdată.

DUMITRU VRACISCHI: „Am decis să fac aici camera pentru copii, am început puțin, dar nu îmi ajung finanțe. Investesc, investesc, investesc. Măcar o cameră sau două. Nu am căldură, nu am salariu, dar mă gândesc că la anul viitor dacă va fi tot așa situația, măcar această cameră micuță o voi face pentru copii mei”.

În ziua în care l-am filmat, bărbatul a făcut un leu, oferit de către un prieten pe care l-a ajutat să împingă mașina care se defectase. Și, cu toată rușinea va pleca tot la amicul său ca să i-a cina, mai spune Dumitru.

DUMITRU VRACISCHI: „Astăzi Sașa Țercov, mecanicul nostru mi-a dat un leu. Eu, desigur, am vrut să îl întorc, dar el mi-a spus să îl las mie pentru muncă. Iată un leu.
– Astăzi, ce veți mânca?
– O să vă spun așa, plec la prietenul meu care astăzi a primit pensia. Voi merge la el și voi lua cina, deoarece voi veni de la lucru, produse nu am. Mi-au rămas câțiva cartofi și voi merge la el să iau cina. Este pensionar, îmi este rușine, dar mă bucur că am așa prieten”.

Alături de colegii săi, bărbatul a fost prezent marți la protest. Miercuri, reprezentantul manifestațiilor a adus petiția cu revindecările către guvernare, la Sindicatul Feroviarilor din Capitală. Principala cerință este achitarea lefurilor.

NICOLAI NICOLEV, președinte Comitetului sindical din Basarabeasca: „Ieri am spus de ce ca până în 20 februarie să fie achitate, pentru ca oamenii până în data de 25 februarie să își achite serviciile. Noi am adăugat ca și cotizațiile sindicale să fie transferate, deoarece au fost timpuri grele când salariul îl dădeau, iar cotizațiile sindicale nu ne dădeau din motive de economie”.

Responsabili de la sindicate nu ne-au răspuns la telefon pentru a ne confirma recepționarea petiției.

Daniel Vodă purtătorul de cuvânt a Guvernului susține că se caută soluții pentru a rezolva această problemă, fără a preciza când vor fi achitate lefurile.

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Se caută soluții în continuare, pentru ca salariații care au muncit și și-au făcut onest meseria să poată să primească salariile. Cunoașteți din spațiul public, inclusiv au fost mai multe informații legate de acest subiect, înțelegem și acțiunile de protest care sunt organizate, toate acestea mesaje cu siguranță sunt în atenția responsabilelor care sunt în căutare de soluții”.

Salariul mediu lunar al unui angajat este de 8500 de lei. Potrivit reprezentanților CFM, oamenii își primesc restanțele în fiecare lună, iar întârzierile sunt cauzate de fluxul de mărfuri în scădere.

Directorul comercial al CFM Dumitru Prohnițchi ne-a declara anterior că, întârzierele salariale se ridică la 90 de milioane de lei, iar încasările lunare la CFM constituie 80 de milioane de lei, din care se achită și întreținerea întreprinderii.

La sfârșitul lunii ianuarie, Federația Sindicală a Feroviarilor a expediat o scrisoare către conducerea țării. Sindicaliștii le-au cerut să intervină pentru a soluționa problema. Președinția ne-a spus mai înainte că scrisoarea sindicaliștilor a fost remisă spre examinare către Cancelaria de Stat.

Acum câteva zile, ministrul Infrastructurii Andrei Spînu a declarat pentru adevărul.ro că se caută soluții rapide ca să fie achitate lefurile, dar și să se majoreze cantitatea de marfă cargo care este transportată pe calea ferată.

„În prezent căutăm soluții de urgență pentru a ajuta întreprinderea Calea Ferată din Moldova fie prin credit, fie prin suport de la Guvern ca să fie plătite lefurile. Vorbim de aproximativ 40-50 de milioane de lei”, a spus Spînu.

Pe fundalul nemulțumirilor privind restanțele salariale, șeful CFM Oleg Tofilat șia dat demisia, menționând că atunci când întreprinderea se află în pericol, iar managerul și factorii superiori de decizie nu pot agrea o viziune comună de remediere, managerul este obligat să-și prezinte demisia, a menționat funcționarul. Iar, ministrul Infrastrucrurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu s-a arătat nemulțumit de activitatea lui Tofilat.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE