29.2 C
Chișinău

Licitația de la Aeroportul Chișinău, cu semne de întrebări: MAN a depus o sesizare la CNA, semnalând încălcări, în timp ce liderul CUB spune că nu există elemente ale unei competiţii reale | VIDEO

Două formațiuni politice și-au exprimat suspiciunile cu privire la legalitatea organizării licitației pentru selectarea agentului economic care va lua în chirie spații din Aeroportul Chișinău pentru a presta servicii de catering și Travel Retail. Partidul Mișcarea Alternativă Națională a depus ieri, o sesizare la CNA, semnalând încălcări. Potrivit unei declarații oficiale a MAN, formațiunea consideră că tenderul este organizat astfel încât să câștige „cel care trebuie”. Şi liderul Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, a spus că organizarea licitației ridică semne de întrebare. Agenția Proprietății Publice, care desfășoară tenderul, a declarat pentru Canal 5 că nu poate comenta declarațiile politice, iar la acest subiect să se expună structurile de drept. Iar, Ministerul Infrastructurii nu a răspuns solicitării noastre.

Partidul Mișcarea Alternativa Națională consideră că organizatorii licitației, la întocmirea caietului de sarcini, au depășit cadrul legal și au inclus cerințe disproporționate față de scopul propus.

În numele formațiunii politice, plângerea a fost depusă de deputatul Gaik Vartanean și viceprimarul municipiului Chișinău, Irina Gutnic.

IRINA GUTNIC, reprezentanta partidului MAN, viceprimarul municipiului Chișinău: „Am constatat încălcarea prevederilor Regulamentului care a stat la baza inițierii acestei licitații cu strigare. Considerăm că minimum de 7 ani și minimum 10 aeroporturi este disproporționat, odată ce termenul contractului de locațiune este de doar trei ani şi este vorba doar de un singur aeroport. Cerința privind operatorii din Uniunea Europeană este una disproporționată și limitează vădit concurența. Noi avem alte aeroporturi din întreaga lume cu experiență bogată, cu reputație ireproșabilă. Prin această cerință se încalcă toate principiile care sunt statuate în directivele UE. Toate aceste cerințe cumulativ denotă faptul că la elaborarea cerințelor caietului de sarcini organizatorii concursului și-au depășit atribuțiile. Intenționat ori nu, urmează să se expună organele competente, nu vom da noi calificativ”.

„Caietul de sarcini conține mai multe prevederi în raport cu pasul licitat, cerințe în raport cu depunerea unei singure oferte. Noi vedem că aceste condiții lipsesc în caietul de sarcini, or, acest fapt lasă la latitudinea comisiei să evalueze operatorul într-un mod subiectiv, aplicând principiul favoritismului. Noi presupunem că licitația este organizată ca un operator „din casa” anumitor jucători so câștige”, se mai arată în sesizarea MAN.

Corectitudinea organizării tenderului este pusă sub semnul întrebării și de președintele partidului „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare”, Igor Munteanu.

IGOR MUNTEANU, președintele partidului „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare”: „Știu că de exemplu s-a menționat numele unei companii franceze, care are subsidiar în București. Din câte înțeleg eu, Caietul de sarcini a fost scris după profilul economic și financiar al acestei companii. Alți pretendenți la popularea acelor spații comerciale nu au existat aparent, ceea ce ridică întrebări. Atunci când există o licitație, un tender, trebuie se existe toate elementele unei competiţii reale. Nu este posibil ca un oficial al Guvernului să plece în Germania sau în Franța și să spună: „Eu știu cine va fi în Aeroport”.

Potrivit Agenției de presă Telegraph, „în versiunea finală a caietului de sarcini a dispărut o suprafață de 372 de metri pătrați destinată închirierii și, în plus, dacă în prima variantă se menționa că pot participa și companiile locale, acum este specificat că de acest drept beneficiază doar cele internaționale. Publicația mai notează că Agenția Achiziții Publice și Aeroportul au renunțat la punctul potrivit căruia investițiile ar fi trebuit să constituie 10% din veniturile beneficiarului licitației”.

Canal 5 a solicitat de la Agenția Proprietății Publice, care organizează licitația, o reacție la acuzațiile MAN și CUB, precum și un comentariu despre motivele modificărilor făcute. Serviciul de presă al instituției ne-a spus că nu poate comenta declarațiile politice și a adăugat că structurile de drept ar trebui să se expună pe această temă. APP nu a comentat deocamdată nici informațiile referitoare la modificările efectuate în caietul de sarcici.

Am solicitat o reacţie și de la Serviciul de presă al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, dar nimeni nu ne-a răspuns la telefon şi mesajul expediat.

De menționat că, în noiembrie 2023, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a anunțat că o firmă franceză cu renume va veni la Chișinău ca să „vadă” aeroportul. Anterior, el a spus că își dorește concesionarea întreprinderii „unui consorțiu germano-francez” şi a reiterat că statul nu are resurse financiare pentru a investi în infrastructura Aerogării.

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Eu aș fi foarte încântat să știu că am putut aduce un consorțiu germano-francez care să opereze Aeroportul din Chișinău. Eu am spus de mai multe ori, investițiile s-ar încadra între 200 și 300 de milioane de euro, asta sunt 6 miliarde de lei, asta este un buget pentru trei ani ceea ce investim noi la drumuri anual. Asta este foarte mult. Bugetul statului nu are 6 miliarde de lei să le bage în Aeroport. Noi trebuie să găsim o alternativă”.

În decembrie anul trecut, în platoul TV8, Spînu a mai anunțat că este pregătită licitația pentru închirierea spațiilor aeroportuare după expirarea contractelor cu firmele care operau la acea vreme. Totodată, ministrul a enumerat și câteva cerințe pentru viitorul chiriaș, care au fost apoi incluse în termenii licitației.

Canal 5 l-a rugat pe Spînu să comenteze acuzațiile partidelor MAN și CUB, dar acesta nu a răspuns la mesajul nostru. Serviciul de presă al ministerului a promis că va reveni ulterior.

Unele surse mass-media din Republica Moldova, în special portalul sinteza.org, au scris că la licitația pentru închirierea spațiilor din Aeroportul din Chișinău va participa o companie franceză, înregistrată în ţara noastră în noiembrie anul trecut, care, potrivit presei din România, a fost implicată într-un scandal de corupție cu o licitație similară în ţara vecină. Și că anume pentru această companie ar fi fost elaborate condițiile de selecție. Dar acest fapt nu a fost confirmat oficial și este imposibil de verificat.

Între timp, deputatul partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, în platoul realitatea.md, a respins categoric orice acuzații legate de fraudă în organizarea licitației. Potrivit lui, condițiile de participare sunt egale pentru toţi și au fost înăsprite în conformitate cu cerințele internaționale.

RADU MARIAN, deputat PAS: „– Pentru că nu există foarte multă transparenţă şi nu ştim cum au loc lucrurile… – Păi, s-a dat un anunț de tender de nişte condiții, da, un pic mai complicate, ca să ai investitori serioși la Aeroport. Nu companii fantomă și afiliate unor grupări criminale. Trebuie să nu uităm că suntem într-un război hibrid, unde tot felul de grupări criminale, care au afiliate multe companii și o groază de bani, încearcă să încurce în țara asta, inclusiv să acapareze anumite obiective. Şi, evident, că pe licitație pe astfel de chestii importante trebuie un pic să crești standardele. Dar asta nu înseamnă că e ceva necurat. Condiţii mai standarde, mai înalte decât erau în trecut. Ori vrem să avem iarăşi, să riscăm să avem companii făcute peste noapte ca să participe la licitații? Evident, nu ne dorim asta. E vorba de Aeroportul Chișinău, obiectiv strategic, și, evident, ne dorim companii serioase care să activeze acolo”.

În 18 ianuarie, a fost anunțată licitația privind transmiterea în folosinţă a spațiilor Aeroportului Internațional Chișinău, inclusiv Zona Verde și Duty Free. Condițiile prevăd inclusiv experiență de minim 7 ani în domeniul comerțului tip Travel Retail și alimentației publice în minim 10 aeroporturi din Uniunea Europeană cu trafic de minim 2,5 milioane pasageri în ultimii 3 ani. O altă cerinţă este administrarea în ultimii 5 ani a minim 3 spații comerciale cu destinația Travel retail și a 3 spații de alimentație publică în aeroporturi internaționale cu trafic minim de 2,5 milioane pasageri în ultimii 3 ani. De asemenea, eligibili sunt cei care au generat o cifră de afaceri de minim 30 milioane Euro pe an în oricare din ultimii 3 ani.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE