18.3 C
Chișinău

Oleg Tofilat, după ce și-a dat demisia: „Să vezi cum colegii cer salariile și cum sunt alte chestiuni, tot este un fel de presiune” | VIDEO

Șeful de la CFM Oleg Tofilat și-a dat demisia, fără a spune clar care ar fi motivele. El ne-a confirmat informația, după ce întreprinderea a publicat un comunicat. Să vezi cum colegii cer salariile și alte chestiuni, este un fel de presiune. Și când vezi că nu ai putere să soluționezi asta, asta e unul dintre factorii care m-au împins spre a demisiona, ne-a spus Tofilat. Deocamdată nu se cunoaște cine va fi numit la cârma întreprinderii.

Directorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Oleg Tofilat a depus, luni, cererea de demisie, fără a menționa clar care ar fi motivele.

Într-o postare pe rețelele de socializare, CFM anunță despre plecarea sa, dar că va rămâne în funcție până la numirea unui succesor.

Totodată, funcționarul a declarat pentru Canal 5 că, nu a fost constrâns să plece și că va veni mai târziu cu detalii.

OLEG TOFILAT, director demisionar ÎS „Calea Ferată din Moldova”: „Comunicat este pagina de Facebook a întreprinderii, dar el este foarte sec care într-adevăr confirmă demisia din inițiativă proprie. În ce privește personal, când o să găsesc ceva mai mult timp, am să public pe profilul meu personal.
– Deci, dumneavoastră ați plecat de bună voie, nu sub presiuni ?
– Nu, aș spune așa, nu sub presiuni directe”.

Totuși, unul dintre motive este legat de restanțele salariale față de angajații Căilor Ferate, spune Tofilat.

OLEG TOFILAT, director demisionar ÎS „Calea Ferată din Moldova”: „Să vezi cum colegii cer salariile și cum sunt alte chestiuni tot este un fel de presiune. Și când vezi că nu ai putere să soluționezi asta, cam asta e unul dintre factorii m-au împins spre a demisiona”.

Tofilat a declarat la începutul lunii curente că problema restanțelor la achitarea salariilor s-a acutizat din cauza scăderii volumelor de transport feroviar. Iar ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a menționat anterior că, angajații de la CFM își vor primi salariile după luna februarie, atunci când vor crește fluxurile de marfă pe cale feroviară.

Săptămâna trecută, șeful Serviciului comercial al întreprinderii, Dumitru Prohnițchi ne-a spus că restanţele salariale ale întreprinderii se ridică la 90 de milioane de lei.

În prezent, salariul mediu lunar al unui muncitor este de 8500 de lei. În total, compania are aproximativ 6 mii de angajați. Însă, muncitorii au încetat să-și primească cu regularitate salariile încă în toamna anului 2020. Oamenii au organizat mai multe proteste la Guvern, Președinție și Parlament.

Amintim că, Oleg Tofilat a devenit director al CFM în mai 2021. La câteva luni de la preluarea mandatului, el a declarat că, potrivit estimărilor preliminare, prejudiciul cauzat întreprinderii de stat se ridică la 250 milioane lei, iar suma ar putea depăși 1,2 miliarde.

Procurorii PCCOCS investighează perioada activității întreprinderii între anii 2015-2019, iar în cadrul unui dosar penal. Amintim că în iunie 2021, au avut loc percheziții la mai multe firme și la domiciliul administratorului unui grup de companii asociate cu Întreprinderea de Stat Calea Ferată. Toate acțiunile de urmărire penală au fost desfășurate în cadrul investigării delapidării patrimoniului CFM în proporții deosebit de mari.

Persoanele vizate au respins acuzațiile și s-au declarat nevinovate.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE