10.5 C
Chișinău

Grupele cu program prelungit din cadrul instituțiilor de învățământ din Chișinău își reiau activitatea. În ce condiții vor activa acestea | VIDEO

Începând cu săptămâna viitoare toate grupele cu program prelungit din cadrul instituțiilor de învățământ din Chișinău își reiau activitatea. Drept că serviciul va fi în continuare gratuit doar pentru copiii din familii social vulnerabile, pentru care plata va fi asigurată de municipalitate. În ce-i privește pe restul, părinții vor trebui să achite lunar. Despre asta anunță șeful Direcției municipale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi.

Așadar, grupele prelungite își reiau activitatea din 29 ianuarie. Părinții vor trebui să achite 360 de lei pentru 3 ore și 690 de lei pentru 6 ore suplimentare.

ANDREI PAVALOI: „Începând cu ziua de luni pot fi puse în funcționalitate grupele conform regulamentului. Pentru elevii din familii social dezavantajate primăria își asumă cheltuielile integral. Iar 80 la sută din părinți, din data în care solicită program prelungit, vor avea posibilitatea să frecventeze aceste grupe ca și servicii contra cost”.

Astfel, din spusele oficialului, 6 000 de copii din familiile defavorizate vor frecventa gratuit grupele cu program prelungit. Iar părinții care vor trebui să plătească vor primi un bon pe care îl vor achita la bancă.

Costurile pentru grupele cu program prelungit în școli au fost aprobate de Comisia municipală pentru Situații Excepționale. Potrivit autorităților, în total, în municipiul Chișinău, în listele copiilor din clasele primare se regăsesc peste 38 de mii de elevi. Până la anul nou, în grupele cu program prelungit finanțate din bugetul municipal erau înscriși circa 30.000 de elevi.

Amintim că, anterior, primarul Ion Ceban a acuzat autoritățile centrale de finanțare insuficientă și a chemat să aloce bugetului municipal mai mulți bani din cel central pentru contribuții sociale. El declara că municipiul Chișinău varsă în Trezorerie 23 de miliarde de lei la bugetul național, însă doar 2,8 miliarde de lei sunt întoarse înapoi în bugetul municipal.

În reacție, Ministerul Finanțelor menționa că în bugetul de stat pe anul 2024 nu s-a redus cuantumul contribuțiilor la bugetul municipal al municipiului Chișinău, ci, pe dimpotrivă, a fost majorat cu aproximativ 81,5 milioane lei.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE