10.5 C
Chișinău

Procuratura Generală a pornit un proces penal în privința lui Vasile Plevan, adjunctul șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin | VIDEO

Procuratura Generală a pornit un proces penal pe numele lui Vasile Plevan, adjunctul interimar al șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în urma unui denunț al avocatului Igor Hlopețchi, cu referire la un dosar de viol gestionat de Plevan, pe vremea când activa la Procuratura din Ialoveni. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al instituției, Violina Moraru, dar și de Vasile Plevan.

Într-un răspuns oferit postului nostru de televiziune, purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Violina Moraru ne-a spus că ”instituția confirmă înregistrarea unui proces penal în temeiul plângerii avocatului Igor Hlopețchi din 21 decembrie 2023. Obiectul de examinare în cadrul procesului penal nominalizat constituie circumstanțele invocate de avocat în plângere. Necesitatea înregistrării procesului penal a fost generată de faptul că anume în cadrul unei asemenea proceduri pot fi întreprinse toate acțiunile procesuale, care ar permite Procuraturii examinarea obiectivă și multiaspectuală, întru stabilirea adevărului obiectiv și emiterea unei decizii juste pe caz”.

Mai exact, urmărirea penală a fost inițiată în urma unui denunț al avocatului Igor Hlopețchi, cu referire la un dosar de viol gestionat de Plevan, pe vremea când activa la Procuratura din Ialoveni.

Procurorul Vasile Plevan ne-a spus că știe de acest denunț și l-a calificat drept aberant.

VASILE PLEVAN, adjunct interimar al PA: „Eu, în calitate de procuror, nu am tăinuit viol, dar l-am investigat, am pornit dosar penal, am întocmit rechizitoriu, am trimis dosarul în judecată și persoana a fost condamnată la 17 ani de închisoare. Ceea ce srie în denunț că am mușamalizat un viol este o denaturare a informației. PG a pornit un proces penal pentru a verifica cele invocate în denunț pe de oparte, pe de altă parte, pentru a-mi oferi și mie posibilitatea să-mi prezint oficial în scris poziția cu probele pe care dezbat toate alegațiile, eu pot să le egalez cu aberații scrise în acel denunț”.

În septembrie anul trecut, avocatul Igor Hlopețchi a cerut în cadrul ședinței Consiliului Superior al Procurorilor anularea hotărârii din noiembrie 2022, prin care procurorul Vasile Plevan a fost numit în funcție. Hlopețchi a declarat în plenul CSM că Plevan ar trebui să fie scos din funcția de adjunct interimar al procurorului-șef al PA pe motiv că ar fi mușamalizat un caz de viol în perioada în care acesta deținea funcția de procuror în Procuratura raionului Ialoveni.

Vasile Plevan a calificat și atunci învinuirile avocatului drept o răfuială personală, menționând că informațiile sunt false. Ulterior, CSP a respins cererea avocatului ca fiind neîntemeiată.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE