31.6 C
Chișinău

25 de șefi ai direcțiilor de învățământ din raioanele țării vor fi concediați. Andrei Pavaloi: Decizia ministerului Educației ar putea provoca proteste | VIDEO

25 de șefi ai direcțiilor de învățământ din raioanele țării vor fi concediați și doar 10 își păstrează funcția. Despre asta a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun în cadrul unei conferințe de presă. Se întâmplă după ce au fost aplicate noile prevederi la Codul Educației care stabilește condițiile ce trebuie întrunite la numirea șefilor.

Potrivit noilor prevederi din Codul educației, urmează a fi demiși „șefii direcțiilor de învățământ din municipii și raioane care își exercită funcția de mai mult de 4 ani; nu au fost numiți prin concurs; au fost numiți pe perioadă nedeterminată sau asigură interimatul”.

Solicitarea vine în contextul în care la 26 ianuarie 2024 expiră termenul de 45 de zile de la adoptarea deciziei Curții Constituționale din 12 decembrie 2023, prin care au fost confirmate modificările la Codul educației adoptate de Parlament la 17 august 2023.

Potrivit Ministerului Educației, Curtea Constituțională a verificat constituționalitatea acestor modificări și a declarat inadmisibile sesizările depuse de câțiva deputați și de un consiliu raional. Prin urmare, direcțiile rămase fără șefi vor avea interimari până la organizarea unui concurs de angajare a conducătorilor subdiviziunilor.

Ministerul Educației mai notează că în majoritatea raioanelor interimatul va fi asigurat tot de actualii șefi de direcție. Printre șefii demiși s-ar putea regăsi și cel al Direcției Educație a municipiului Chișinău, Andrei Pavaloi.

ANDREI PAVALOI, șeful Direcției Educație a municipiului Chișinău: „Încă nu știu ce ordin va fi emis în raport cu mine personal, ținând cont de faptul că Primăria municipiului Chișinău a transmis un demers la solicitarea ministerului prin care a argumentat că subsemnatul, nu mă încadrez nici în una din modificările care au fost aduse la lege. În mod normal, urma să ne regăsim în acei zece care nu vor fi demiși, dar își vor continua activitatea”.

Ministrul Educației susține că în doar 10 direcții de învățământ, șefii au fost numiți prin concurs, pe o perioadă de cel mult 4 ani și nu dețin acel mandat mai mult de 2 mandate, așa cum prevede legea.

DAN PERCIUN, ministrul Educației: „Codul Educației din 2014 a stabilit aceste reguli, iar ceea ce facem noi acum e să ne asigurăm că toată lumea le respectă. În 10 cazuri, regulile au fost respectate, așa că șefii de direcții au rămas în funcții. În celelalte cazuri, regulile nu au fost respectate, iar șefii de direcții urmează să fie demiși sau deja au fost demiși de către consiliile raionale. Din cele 25 de cazuri, avem 12 consilii raionale care, după modificarea legii, au emis dispoziții de eliberare și avem alte 13, când ministerul a emis aceste dispoziții. Aceste lucruri se vor întâmpla luni”.

Potrivit oficialului, din cele 25 de cazuri, în 15 șefi interimari vor fi numiți actualii șefi de direcții.

DAN PERCIUN, ministrul Educației: „Deci, nu se schimbă persoana. Pentru noi este important să intrăm în cadrul legal, scopul acestei schimbări nu este să dăm pe cineva afară sau să punem alți șefi de direcții, pentru că oricum asta fac consiliile raionale. După numirea interimarilor, consiliile raionale urmează să inițieze procedura de concurs și să selecteze șefii de direcții”: Asta e ceea ce se va întâmpla în următoarele 6 luni, pentru că așa spune legea”.

Șeful Direcției Educație din Chișinău declară însă că decizia Ministerului Educației ar putea provoca proteste.

ANDREI PAVALOI, șeful Direcției Educație a municipiului Chișinău: „Odată cu anunțul ministerului și circulara emisă de către ei, am avut mai multe sunete și demersuri venite din partea directorilor prin care își arată nemulțumirea, demersuri semnate de către directorii instituțiilor de învățământ, aproximativ 80 la sută din entitățile municipale, inclusiv membri ai colectivului, care și-au manifestat dezacordul cu reformarea structurilor raionale de învățământ și mi s-a transmis că în cazul în care încearcă să facă acest lucru și cu municipiul Chișinău, ei vor protesta”.

Amintim că, Parlamentul a aprobat pe 17 august un amendament propus de PAS care prevede că tuturor șefilor de Direcție educație din țară care nu au fost numiți conform Codului Educației li se va înceta de drept mandatul. Până la numirea unui nou șef de direcție conform regulamentului, interimatul pentru aceste funcții va fi asigurat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Deputatul PAS Eugen Sinchevici a declarat atunci că funcția de șef de Direcție de învățământ era una politică și că scopul amendamentului este să motiveze consiliile raionale să organizeze concursuri de angajare.

Amendamentul a fost atacat de opoziția parlamentară la Curtea Constituțională, care însă a respins sesizarea. Magistrații au constatat că modificările la Codul educației adoptate sunt constituționale.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE